Vorba aceea : ceea ce nu traim la timp, nu mai traim niciodata!

Inghite in sec. Inima nu-i mai bate. Sufletul inca transpira. Tot ceea ce-ar fi putut sa fie al ei.. a disparut intr-o clipa. Cum sa o ajut? Ma simt atat de infirma, neputincioasa, incat gandul ca nu pot s-o fac.. ma roade in interior, ajungand sa ma ucida, intr-un bun si asteptat final. O iau in brate.. si-i spun ca 'golurile sunt facute pentru a fi umplute', dar ea se uita la mine.. si-mi spune cu ochii umeziti : 'Acum inteleg. Asemenea lui Cortes, am ars toate corabiile care aveau puterea de a ma duce inapoi, spre trecut, dar n-am stat o clipa sa ma gandesc ca poate ziua de maine e cu neputinta s-o ating!'
(..)
Si ce-ai face daca ai afla ca azi e ultima zi din viata ta? Ai alerga, sau ai ucide fiecare clipa din ea?