Cineva, cândva, scria foarte frumos..

"Undeva se adună cuvinte în mine,
Pregătind un asalt către tot ce voi fi,
Dezordonând ordonate destine,
Rupând gemene surâsuri în asimetrii..."

Mi-a fost dor...
[Şi te întreb : pot să te sărut să-mi treacă dorul ?]

Gânduri disparate (aparent..)
...gânduri pur şi simplu...

Iar acum, în Ajunul Crăciunului, îţi doresc ca Moşul să-ţi dea dezlegare la poveşti, să ai parte de întâmplări minunate, de colindători frumoşi la ceas de seară, de cadouri multe şi dorite, de zăpada, de mirosul Crăciunului de altădată, de multă linişte sufletească, de căldură, de iubire.

Cu aceeaşi dragoste. De ieri, de azi, de mâine.

Sărbători minunate!

Îmi amintesc.

Îmi amintesc cum îmi spuneai odată,
Să cred în mine şi în cel ce mă priveşte,
Cu ochi amari, cu zâmbete şi lacrimi,
Cu o durere ce-aproape te orbeşte.

Îmi amintesc cum îmi spuneai să vin,
Ori de câte ori privirea mă chema,
Îmi amintesc cum îmi cereai să mint,
Atunci când inima iubea.

Îmi amintesc cum mă rugai să fug
De toţi cei care m-au rănit,
Îmi amintesc cum aruncai cu flori
Pe-al meu crăpat şi neîntors mormânt.

Îmi amintesc cum mă plângeai,
Când am plecat departe,
Îmi amintesc cum sărutai
Buzele iubitei moarte.

Îmi amintesc şi-acum, iubite,
Când stau şi te privesc,
De-aici, de undeva, de sus,
Cu ochi amari, cu zâmbete şi lacrimi,
Cu o iubire încă netrăita,
Cu inima stinsă şi odihnită,
Cu zâmbetul uitat şi rece,
Cum ne priveam şi-ntelegeam
Că o iubire ca a noastră
Nu-şi va găsi-mplinirea
Sub o perdea albastră.

Noaptea de 5 Decembrie.

Este noaptea în care stau pe furiş cu Bozo în braţe şi o privim împreună pe mama cum aşază cadourile.

Între mine şi amintirea ei este o lume a războiului.

Pentru mine, celelalte femei nu sunt decât nişte copii stângace ale ei. Străduinţa devine un mare eşec în clipa în care încep să mă comport asemnea artistului lipsit de simţul penelului, ce încearcă "Nu au Plateau de Sculpteur" pe o pânză mediocră.

Sufletele devin indivizibile din momentul în care atingerea palmelor devine, într-un mod unic, divină şi pierdută-n armonia simţurilor.

Aproape de mine, încep să te adulmec. Dormi şi parcă eşti treaz, totodată. Îţi aud bătăile inimii şi-ţi simt cursul tremurului nestins încă, pe propria piele.
Somnul tău este un criminal tăcut pentru starea mea de veghe.

(..)
Mă simt sfârşită după atâtea căutări, încât tot ceea ce îmi rămâne de făcut este să adorm lângă tine şi să-ţi sărut palmele ce le ţin strâns pe-ale mele.

În rest, dimineaţa bântuie pe la fereastra sufletului meu, negăsit de-al tău. Încă.

(..)
Şi totuşi aş putea să te iubesc.

În lumea de acolo. De acolo, de unde nu te poti întoarce.

De multe ori a simţit nevoia să plece. Să plece de tot, dar se pare că mai are de stat aici ceva vreme. Sau poate că nu..

(..)
Îşi doreşte atâtea lucruri..

Nu mai vrea nimic din ceea ce are, căci nimic din ceea ce are nu îi este indispensabil.
Îşi doreşte să plece, să renunţe la tot şi să îşi trăiască timpul rămas întocmai cum simte.
Întotdeauna a simţit o chemare spre intensa trăire a vieţii, căci tot timpul a avut sentimentul că n-are să aibă o viaţă lungă. Tot timpul a ştiut că trebuie să îşi trăiască clipele. Tot timpul a făcut asta. Nu are niciun regret, căci ştie. Faptele, gândurile din trecut, pe care acum le vede ca fiind greşeli, la vremea lor, au fost cele mai dorite lucruri. Şi chiar dacă nu au fost dorite arzător, au fost ZIDITE, întocmite pe baza unui gând, a unui scop, a unei minţi lucide pe-atunci.

(..)

Acum vrea să adoarmă.
Se simte atât de singură, încât gândul că nu cunoaşte altă stare a ajuns să o liniştească şi să o ducă cu gândul în depărtări.

Noapte bună, iubita mea!

Cine sunt?

Se spune că atunci când priveşti cu adevărat în tine, singurul răspuns pe care poţi să ţi-l dai la întrebarea aceasta este : "Nu ştiu!". Singurul răspuns autentic este acesta, pentru că, spune Osho, "a te cunoste pe tine este ultimul lucru." - (fără continuare.)

(...)

Ea este darul Lui Dumnezeu pentru ea însăşi. Asta ar fi unul dintre acele răspunsuri "stropite cu mir", cum le spun eu. Este mai mult decât pare şi mai puţin decat ar vrea. Nu se mândreşte nici cu inteligenţa, nici cu presupusa frumuseţe fizică. Au existat, există şi vor exista întotdeauna oameni mult mai erudiţi şi femei mult mai frumoase decât ea, deci chiar nu aş avea de ce să-i aduc elogii. Aş face-o degeaba, căci şi ea este conştientă de ceea ce este şi CINE ESTE. Aşadar, calităţile ei intelectuale şi fizice sunt modeste. Fireşte, există şi oameni mai puţin înzestraţi cu astfel de valori. Dacă ai să o compari cu vreo GOGHIE, desigur, are să exceleze pe ambele planuri, însă dacă ai să o compari cu o frumoasă sapientă, cu o femeie citită, cultă (s.a.m.d.) n-are să primească decât palme peste umăr.

Ea se mândreşte cu alte valori. Întotdeauna a simţit că este diferită de ceilalţi. Desigur, din punct de vedere spiritual.
A ştiut tot timpul că spiritul sau este altfel. De ceva timp încoace, de când a pornit pe un drum al maturităţii (spirituale), a trăit experienţe pe care îi este imposibil să le facă înţelese, auzite, percepute de către mintea celorlalţi. Numai ea ştie cât de împlinită şi fericită este, chiar şi atunci când are senzaţia că nefericirea şi agonia au pus stăpânire pe trupul şi mintea sa.

..şi de-acolo derivă toate trăirile (inexplicabile, dar nu şi pentru mine) şi toate confesarile sale pe care mi le-a făcut cunoscute.


(..)
Cine este ea? Este acea femeie din viaţa mea, aducătoare de nenorociri şi protejată de divinitate. Este singura femeie pe care o iubesc şi pe care n-am să ajung s-o cunosc vreodată.

Da, durerea e aceeaşi in orice limbă.

Cele aproape 9 minute mă aduc într-o stare minunată, zeiască, cerească, dumnezeiască, divină, sfântă, fermecătoare şi absolut inexplicabilă. Cred că aş putea să fac cele mai necugetate, cele mai imprudente, prosteşti şi demenţiale lucruri pe aceste sunete mirifice.

Şi nu ai cum să înţelegi sentimenul măreţ pe care îl trăiesc, dacă nu ai fost cel puţin o dată AICI..