Sufletele devin indivizibile din momentul în care atingerea palmelor devine, într-un mod unic, divină şi pierdută-n armonia simţurilor.

Aproape de mine, încep să te adulmec. Dormi şi parcă eşti treaz, totodată. Îţi aud bătăile inimii şi-ţi simt cursul tremurului nestins încă, pe propria piele.
Somnul tău este un criminal tăcut pentru starea mea de veghe.

(..)
Mă simt sfârşită după atâtea căutări, încât tot ceea ce îmi rămâne de făcut este să adorm lângă tine şi să-ţi sărut palmele ce le ţin strâns pe-ale mele.

În rest, dimineaţa bântuie pe la fereastra sufletului meu, negăsit de-al tău. Încă.

(..)
Şi totuşi aş putea să te iubesc.