Regrete.

Azi mi-am dat seama de faptul ca lucrurile pierdute sunt regretate mult mai tarziu, lipsa lor simtindu-se dupa o anumita perioada de timp. In prima faza, intervine inevitabilul soc, care, parca.. iti curma orice lacrima si simtire. Apoi, in timp.. durerea absentei se face simtita.

(..) Mi-e dor de ceea ce am avut odata.. si de ceea ce n-am sa mai am in veci. Mi-e dor de inca un an - cum era.. si cum as fi vrut sa fie mult timp 'de-atunci.. incolo'. Cine spunea ca cifra 3 e magica, inseamna ca nu s-a gandit la ambele parti ale sale, reunite. Astfel se formeaza cifra 8.

..da, a inviat!

Traiesc bucuria zilei. Ma bucur de cei ce n-au fost - si sunt, de cei care sunt (..) si ii regret pe cei care au fost si nu mai sunt. Stiu ca.. desi pezenti fizic nu mai sunt, ei traiesc, caci clipa e nemuritoare si amintirea-i vie.

Paste fericit!

Glorificarea spiritului - preaslavirea faptei.

..pentru ca minunea Lui consta il faptul ca te am.

Cand petalele incep sa cada.

..ce se intampla? Incepi sa blestemi ploaia, cum ca de ce intarzie. Pai.. uite! Uite de ce intarzie! Ai vrut soare, soare ai! Acum trebuie sa-i maturi petalele.. si sa astepti primavara din nou.

Cand pescarii nu cunosc gustul pestelui.

Se pare ca a fost prinsa in undita. Momeala, preparata mult prea bine inca din timp, s-a dovedit a fi tocmai acea otrava de care are nevoie ratonul pentru a iesi din cusca-i plina cu capcane. (..) Azi a inotat in adancul lacului. Maine va afla ca nu e doar un lac, ci propriu-i sange, in care ea inoata fericita si imbatata de mireasma.

E asa si e si altfel.

E asa cum il vad eu, doar ca atunci cand il privesc pare altfel decat este.
(..)

Mie-mi pare ca-i o pasare, deseori. Dar nu e vorba nicidecum de o pasare oarecare, ci de una aducatoare de nenorociri. E vorba de acea necuvantatoare care mi-a talharit cantecul cu ale ei pene colorate in vii si ciudate nuante si careia am cutezat sa-i blestem glasul bland si infricosator. Inca nu si-a gasit rostul. Eu nici atat. Nici ea nu intelege cum de-a nimerit dincolo de gardul strazii mele. Probabil ca trebuie sa am grija de ratacirea ei. Sau poate ca ar trebui sa o las prada sarpelui care inca nu si-a gasit culoarea.

(..)
Sau poate ca doar ar trebui s-o privesc si sa-i admir frumoasele pene.

Al meu trecut inseamna durere netraita.

Abia azi imi dau seama cat de mult sufera poetul, inauntrul.. si in afara lui. Abia azi realizez ca acele pagini scrise nu sunt altceva decat rodul singuratatii si nefericirii sale.

Penitenta.

E ca un cantec batranesc..

Cunosti vorba aceea.. 'apa trece, pietrele raman', cu siguranta. De stiut, si eu o stiu, doar ca incerc sa-i gasesc o interpretare pentru a-mi explica alte fenomene fundamentale. Ba mai mult, la un moment dat chiar am vrut sa distrug -mitul- (..) si am reusit, intr-o usoara si puerila masura. Sezuta la marginea unui rau curgator.. am constatat ca unele pietre chiar sunt luate de catre apa. In ziua de azi, am asociat aceasta imagine cu un moment 'fugitiv' prin care trec. Am realizat ca odata cu 'plecarea' pietrelor, din locul unde-au fost puse, Dumnezeu stie de catre cine, raman goluri. Eu le numesc -golurile raului-. Aceste goluri, fie ca vor fi 'umplute' de catre alte pietre, ele vor ramane asemenea cuiburilor ce inca nu-si gasesc pasarea care i-a alintat cu ramurele - niste goluri inauntrul carora vesnic va exista un alt gol, chiar de -aparent- acesta va fi acoperit.

Eu inca traiesc cu speranta ca toate aceste goluri vor fi umplute de catre acele pietre care le-au format. Important nu este timpul pierdut, ci faptul ca odata regasite, acestea se vor aglutina intr-un mod unic. Sper ca acele pietre care pleaca, pleaca cu scopul de a le ceda locul acelora care nu-si gasesc pacea in rau, acelora care -candva- au fost izgonite de catre acele inevitabile vartejuri.

(..)
Si ce-i de facut? Cine sa ne invete cand, cum si de ce trebuie sa ramanem neclintiti in fata lor?

Pe cand un bilet?

Pare-se ca trenul a inceput sa miste. Il priveste cum zbiara-n larg.
(..) Il privesc si eu.

(..)
Tocmai ce am realizat ca era trenul meu.
Si ce se intampla cand nu stii cand si in ce tren sa urci?

..din inaltul Cerului.

Da, cred ca am ajuns intr-unul dintre acele puncte-limita din viata mea. Trag concluzia, in urma celor traite, netraite, gandite si negandite, ca-n momentul in care incerci sa te ridici de la sol si realizezi ca nu ai cu ce zbura, simti cum Cerul iti cade undeva sub nivelul 1 al Pamantului, undeva sub talpile tale. Cu toate acestea, tu inca n-ai invatat sa zbori, iar aripile nu dau semne de inaltare.

(..)
De ce nu pot sa privesc si sa fiu mai sus de ceea ce ochii lui pot cuprinde si de ce toti cei care reusesc sa-ti smulga cate-o bucata din aripa, din cand in cand, se dovedesc a fi, intr-un final, aceia care ti-au taiat aripile din zbor?