Blanita-n nas, blanita peste tot.

Am sa va aduc la cunostinta faptul ca toate brosele mele au prins viata, iar toti oamenii pe care aveam ocazia sa-i cunosc si nu i-am cunoscut, s-au complinit in motanelul meu. Ma bucur de un nou si mult prea-asteptat prieten - Bozo.

"Un pisoi este atat de flexibil incat ai impresia ca este dublu; partea din spate a corpului este echivalenta cu un alt pisoi, cu care partea din fata se joaca. Pisica nu decopera ca are o coada care ii apartine pana cand nu calci pe ea." Henry David Thoreau

"Pisicile stiu cum sa obtina hrana fara munca, adapost fara limitarea libertatii si dragoste fara pedeapsa". W.L. George

"Pisica are prea mult spirit pentru a nu avea inima". Ernest Menaul

Fluture-cap-de-mort

Al meu necunoscut, ascuns si -totodata- parca inexistent, am sa-ti acopar corpul de moile maine in zori. Pana atunci - descatuseaza-te, scapa-te din robia scoartei, caci am sa-ti ofer o viata de fluture mort si larva vie. Somn adanc.

Invatatura.

Am ales sa imi dedic timpul incercand sa perfectionez acea parte imperfecta a lor, acea imperfectiune care nu avea decat rolul ciobului din talpa.

(..)

Azi mi-am pierdut piciorul, iar talpa mi-a fost sfartecata. Ciobul s-a pierdut, iar cubul perfect al lui Nikita s-a spart.

In rest - mizerie.

Avant spre spanzuratoarea din bratele mele.

Asemenea tiranului, am ramas singura in camera de tortura, unde, dupa ce mi-am ucis ocnasul fericita si imbatata de ura, nu mi-a mai ramas decat sa spal podeaua de sange. Amintirile-mi rasuna-n cap si dusmania-mi clocoteste-n vene.

(..)

Si nu-mi doresc decat sa-l mai omor o data.

In coma spirituala.

Se simte precum un picior ce urmeaza a fi amputat. Rana pe care a suferit-o tocmai ce s-a cicatrizat. Din nefericire, coaja a acoperit intreg puroiul, iar murdarirea a ramas in interior.

(..)
Momentan e-n agonie. Starea sa letargica ma face sa rad. De ce -oare- nu s-a gandit mai devreme la ceea ce i-am transmis? Poate ca a sa coptura reprezinta tocmai acel drum ce duce catre osul nelovit si dorit dupa mizerie - loc unde-si va face popasul -din nou- acel virus omniprezent.

Alean.

Azi noapte ti-am plans moartea. Azi ai inviat din nou in ale mele brate, iar maine am sa-ti cant de dor.

Gand dintr-un moment.

Am spus-o, o spun si am s-o spun in tot acest proces de vietuire. Tot ceea ce simt, gandesc si spun.. este peste puterea celorlalti de a intelege. De ce sunt sociopata, salbatica si parca 'trasa' din cea mai arhaica maimuta primitiva? Pentru ca toti acesti oameni care ma inconjoara, pe care-i aud si simt zi de zi, nu sunt decat acele creaturi care si-au materializat spiritul in obiecte si dorinte laice. Nu sunt decat acele oi din turma, cu care, vrand, nevrand, trebuie sa-ti imparti aerul si hrana.

(..)

Regret si zbier, caci este strigator la Cer! Gardul este mult prea inalt pentru a putea scapa, iar picioarele-s mult prea scurte pentru pasuri marete!

(..)

Ridica-ne-am la Cer, sa ne privim propriul oier cum ne fura lana! (..) Abia atunci o sa realizam de ce Dumnezeu plange atunci cand ploua.

Somn nedormit

Povestesc despre un moment din viata mea, pe care l-am trait in timp ce dormeam. Pare-se ca m-am culcat in al meu pat si m-am trezit langa un copac, la marginea unui sat din nord-est. Mi-am inceput dimineata numarand frunzele ce-mi cadeau deasupra capului, in adierea vantului. Dupa ceva timp, m-am ridicat si am pornit-o spre drumul pe care-l speram a fi cel promitator. Pe drum, din nefericire, nu i-am intalnit pe Mama Furnicilor, Imparatul Serpilor si pe Piticul cel Prietenos, dovada pentru care viata nu-i ca-n basme. Ba mai mult - nici macar visele nu-s ca-n basme, constat tanguitoare. (..) Mergand, am dat de bucataria din casa mea, a carei masa ma astepta cu orez si scortisoara. Deodata aud o bataie in usa si ma trezesc brusc. 

-Buna dimineata! Te asteapta orezul si toamna in gradina. Ai face bine sa te grabesti, caci bobocii se numara o singura data!

(..)

Cobor din pat. Sunt plina de frunze si de lacrimi, iar vantul inca adie.

Trupu-mi salasluieste in Verona

Cineva sa-i izgoneasca pe Montague (..) si pe toti cei in ale caror vene
curge sange pur-albastru!

Mi-am luat portia de zahar.

Inghit in sec si ma culc. Somnul dulce e mai bun cu o lingura de scortisoara.

Eu sunt acea fericita Nicoleta

Intrebarea este : eu trebuia, sau nu trebuia sa respir pe-aceasta lume? Curios de trist. Se prea poate ca mai tarziu, acesti toti ani trecuti.. sa se dovedeasca a fi unii nemeritati si trecuti cu vederea de catre Dumnezeu. Dar eu il simt pe El, desi cum sa gandesc si cum sa fac sa-mi simt rostul? De ce sa ma indoiesc ca sa gandesc.. si de ce sa gandesc ca sa exist? La naiba cu Descartes!

(..)

..si de ce nimeni nu ne intreaba, inainte de-a lua prima gura de aer lumesc, daca intr-adevar ne dorim asta? Pe cine sa judecam mai tarziu si pe cine sa zeificam?

(..)

Orele tarzii se dovedesc a fi cel mai bine venite de catre inima Sfantului meu - cea prevestitoare si aducatoare de spirite singulare.

Puntea de la apus.

Pentru tine, cel care inca n-a aflat ca traim intr-un razboi interior, iti strig un lamentabil : "cruta-ma!". Al tau steag alb de mult s-a inaltat peste campul meu de combatere. Ti-am daruit din pacea razboiului meu, iar tu m-ai bucurat cu o lupta - o lupta pe care aveam s-o pierdem amandoi, intr-un bun -si asteptat- final. Si inca-ti strig : "Ridica-ti steagul alb, nobil soldat, caci armata ta-i un vames ce ma duce dincolo de camp!", dar tu esti surd. Iar ochiul meu chior nu te vede.

(..si inca-mi astept calul de razboi.)