Povestesc despre un moment din viata mea, pe care l-am trait in timp ce dormeam. Pare-se ca m-am culcat in al meu pat si m-am trezit langa un copac, la marginea unui sat din nord-est. Mi-am inceput dimineata numarand frunzele ce-mi cadeau deasupra capului, in adierea vantului. Dupa ceva timp, m-am ridicat si am pornit-o spre drumul pe care-l speram a fi cel promitator. Pe drum, din nefericire, nu i-am intalnit pe Mama Furnicilor, Imparatul Serpilor si pe Piticul cel Prietenos, dovada pentru care viata nu-i ca-n basme. Ba mai mult - nici macar visele nu-s ca-n basme, constat tanguitoare. (..) Mergand, am dat de bucataria din casa mea, a carei masa ma astepta cu orez si scortisoara. Deodata aud o bataie in usa si ma trezesc brusc.
-Buna dimineata! Te asteapta orezul si toamna in gradina. Ai face bine sa te grabesti, caci bobocii se numara o singura data!
(..)
Cobor din pat. Sunt plina de frunze si de lacrimi, iar vantul inca adie.