De dragul.. Dragobetelui

Sunt intr-o miercuri. Privesc orasul de undeva, de sus. Fumez si admir. Ma simt mai puternica de-aici. Ma simt undeva, departe de Jos si aproape de Sus. Trag in continuare din tigara care - parca - nu-si mai vede finalul. Soarele ascuns, care-si revarsa razele timide, adormite si dezghetate dupa o zi calda de februarie imi da o stare de liniste, pe care n-am mai avut-o decat in momentele in care eram aproape de Jos. Zapada de pe acoperisurile cladirilor, inca netopita, ma aduce cu gandul la zilele lui Ianuarie. Frigul ma apasa din nou si-mi amintesc de tigara, care s-a stins, incet-incet. Pare-se ca a devenit singura mea companie care are taria de a ma scoate din propria-mi minte incetosata.

Astept sa fiu transformata.
Eu si Dragobete ne iubim nemurirea, a noastra glorie vesnica.
Fumez din nou si ma las iubita de Soare.