Spirit regasit.

Tocmai ce i-am cantat. Ea mi-a luat chipul in palme si mi-a raspuns prin versuri. Prin cuvinte si necuvinte. Prin saruturi si tendresse.

Zdrobindu-i sanii la pieptul meu, am simtit-o toata.
Sarutand-o, i-am simtit gura si glasul.
Iubind-o, m-am simtit pe mine.

Inca o iubesc. Cu cat o simt mai mult, cu atat imi dau seama ca tot ceea ce reprezinta ea devine o obsesie pentru mine. O obsesie morbida, o nevoie bolnavicioasa si imperioasa de a o avea, ce imi cuprinde ratiunea si sufletul. O obsesie care ma tine-n viata.

(Ea insasi reprezinta viata fara de care am sa cunosc bezna din lumina. Alaturi de ea am sa inving dorinta mortii, care in absenta ei naste o lumina orbitoare-n mine.)

O ador si e a mea.
Si-atat.

Sunt multi si nu-i niciunul.

Isi inclina zambetul asupra lor. Pare deprimata, dar de fapt zambeste. Zambeste si plange. Ii iubeste pe toti si -totusi- pe niciunul. Se ascunde de ei, caci acesta pare-se ca e singurul mod in care ei o pot vedea. Isi ascunde mirosul sub parul sau, pentru a fi simtita din departari.

O iubesc.

Ii iubesc ochii care au devenit o cascada de lacrimi in ultimul timp pierdut. Ii iubesc buzele care nu mai sunt ale mele. Ii iubesc trupul care tremura la suflarea mea si-i iubesc mainile care tresar la sarutari.

Ii ating pielea ca s-o uit.

O strang in brate si-mi prind mana-n parul ei, care inca nu si-a pierdut mirosul de altadata.

Ma pierd in ea.

O sarut pe gat si-o uit.

Ma rup din bratele ei si mor.

(Ah, cat am iubit-o! Ah, ce fericire! ..ce moarte implinita!)

Cuvinte mari scrise in format mic.

-Iubesc tot ce esti.

-Tot? Si daca sunt un nimic, ce mai ramane de iubit? Unde e totul si cum sa-l caut inauntrul meu gol? Unde, iubitule?

..unde?

Audiatur et altera pars!

Bem si cantam.

Visam ca iubim.

Fumam.

Asteptam.

Dorim sa fim.

Traim.

Simtim ca suntem.

Vorba aceea..

Ce a fost si ce-a ajuns..

Bozo.

Iarna, dulce iarna!

Da, pare-se ca a venit. Odata cu ea, toate blanurile somnoroase au iesit de la naftalina. Pe strazi, chipurile sunt mai rare, iar cand se ivesc, se afla sub imensul châle blanos, luand astfel imaginea unor rosieni boemi. Cafenelele lui Arhur sunt mai pline ca niciodata, iar parcurile Reginei, singuratice si necalcate decat de acordeonistul meu, care se incalzeste din cand in cand cu o tigara ieftina si de catre acei patrupezi infrigurati, care spera si viseaza in dardaiala lor suferinda, la o cina calda si gustoasa.

Ea viseaza la sarbatori. La cele de altadata, cand sorbea din vinul fiert si privea, de la fereastra aburdinda, cum iarna se scurge prin ai ei fulgi desi si voluminosi. Privea la inca un Craciun solitar si la un Nou An timpuriu.

Inclin sa cred ca incepe a visa din nou si ea. Asemenea patrupezilor, va continua sa viseze. Asemenea lor, se va hrani cu visurile, caci aceasta iarna se prevede mai trista ca niciodata. Mai goala si mai 'fara de visuri' ca oricand.

Obidire.

Vis placut.

Constrangerea EUlui.

Pare-se ca trebuie sa ma descos. Ce as putea sa spun? Nu am nimic de spus. Nu am ce sa povestesc, caci n-am amintiri. Nu-mi aduc aminte nici macar de un moment pe care sa-l fi trait cu atata dragoste intensa, incat sa mi-l amintesc azi si poate peste zeci de ani. Nu-mi amintesc de niciun barbat pe care sa-l fi iubit. Nu-mi amintesc sa fi fost fericita intr-o zi anume. Nu-mi amintesc niciun sarut si nicio zi de sarbatoare minunata in bratele vreunui adorat.

(..)
De fapt, mint. Imi amintesc din fiecare cate putin, si totodata imi apar in minte atat de limpede toate acele momente, incat parca le-as fi trait ieri. Imi amintesc saruturile iubitilor, zilele in care ma bucuram de ei si toate acele momente pe care le traiesti o data, poate de doua ori in viata.

Imi amintesc si-mi pare rau pentru faptul c-al meu subconstient poate exercita o asemenea putere asupra spiritului meu prea jalnic si mult-prea plin.
As fi vrut sa fiu goala.

Si ce-ar fi daca omul n-ar mai avea amintiri?
Ar fi mai fericit?
Ar mai fi om, sau ar fi doar o neprihanita fiinta?

Șaradă.

Iarna noua, iubiri vechi.

Da, toate-s noi si vechi sunt toate. Gandurile mi se indreapta catre noi iubiri. Traiesc sentimentul unei vechi impliniri.

*Dar stai, nu te bucura! Doar stii ca ceea ce simti nu e tocmai fericire, dragule..

Clipa, stai !

Simt nevoia sa scriu. Ceva. Orice.

Asemenea poetului, am nevoie imperioasa de-o tigara buna si-un pahar de vin din care sa ma infrupt insetata, inainte de a asterne pe a mea fila inca o ineptie din lungile si multele pe care aceasta va fi nevoita sa le accepte, ba chiar sa ajunga sa le iubeasca intr-un mod impus si tacticos acceptat. Din pacate pentru al meu spirit, pachetul de nicotina s-arata gol, iar sticla de vin e facuta tandari, undeva la vreo doua sute de metri sub fereastra camerei mele, caci am azvarlit-o azi-noapte grabnic si fara regret, in timp ce incercam sa ma reculeg dupa o criza de nebunie si singuratate.

('O, ticalosa minunata!')

Plin de emfaza, plaivazul cade la podea. Nici nu ma sinchisesc sa-l ridic. Raman la fel de absenta, tacuta si indolenta.
Fila, pe care o vroiam infierata, ramane nepecetluita, stigmatul gandului ramanand imobilizat in cearneala condeiului. Ma prapadesc si eu odata cu bezna. O tigara imi iese din sacou. Raman intinsa pe podea. Fumez.

Cine mai are nevoie de ganduri, iubire si lumina?

Deplangerea zilelor ce-au fost.

Imi plang zilele, la fel cum ma plange el pe mine. La fel cum ma plang si eu, de altfel. La fel cum plangeam impreuna, odata, de fericire ca ne avem. Acum plang ca ne-am pierdut. Inca te caut in bezna in care ne iubeam, inca-ti caut mirosul pe-a mea perna. Inca te caut pretutindeni. Te caut si te gasesc pierdut, iar eu ma simt gasita in pierzanie. Te simt inca acolo, de unde-ai plecat, insa nu esti de gasit.

Unde mi-ai plecat, iubitule? Intoarce-te si cearta-ma din nou! Cearta-ma ca nu vreau soare! Cearta-ma ca te iubesc mai mult decat suporti. Cearta-ma ca inca o fac.

Ea dă glas necuvantului.

Nu scriu despre suferinta, durere, neimplinire, dezamagire. Scriu despre trairile Androginului, neformat inca. Nu scriu despre lucrurile-n alb-rosu-negru care-mi dau o stare de bine. Scriu despre negrul din mintea mea. Scriu despre ea, care nu mai zambeste, iar asta pentru ca traim prin ceilalti si pentru ca respiram acelasi aer. De aceea nu e fericita, iar Androginul nu se va fi format inca!