Da, pare-se ca a venit. Odata cu ea, toate blanurile somnoroase au iesit de la naftalina. Pe strazi, chipurile sunt mai rare, iar cand se ivesc, se afla sub imensul châle blanos, luand astfel imaginea unor rosieni boemi. Cafenelele lui Arhur sunt mai pline ca niciodata, iar parcurile Reginei, singuratice si necalcate decat de acordeonistul meu, care se incalzeste din cand in cand cu o tigara ieftina si de catre acei patrupezi infrigurati, care spera si viseaza in dardaiala lor suferinda, la o cina calda si gustoasa.
Ea viseaza la sarbatori. La cele de altadata, cand sorbea din vinul fiert si privea, de la fereastra aburdinda, cum iarna se scurge prin ai ei fulgi desi si voluminosi. Privea la inca un Craciun solitar si la un Nou An timpuriu.
Inclin sa cred ca incepe a visa din nou si ea. Asemenea patrupezilor, va continua sa viseze. Asemenea lor, se va hrani cu visurile, caci aceasta iarna se prevede mai trista ca niciodata. Mai goala si mai 'fara de visuri' ca oricand.
Obidire.
Vis placut.
