Sunt multi si nu-i niciunul.

Isi inclina zambetul asupra lor. Pare deprimata, dar de fapt zambeste. Zambeste si plange. Ii iubeste pe toti si -totusi- pe niciunul. Se ascunde de ei, caci acesta pare-se ca e singurul mod in care ei o pot vedea. Isi ascunde mirosul sub parul sau, pentru a fi simtita din departari.

O iubesc.

Ii iubesc ochii care au devenit o cascada de lacrimi in ultimul timp pierdut. Ii iubesc buzele care nu mai sunt ale mele. Ii iubesc trupul care tremura la suflarea mea si-i iubesc mainile care tresar la sarutari.

Ii ating pielea ca s-o uit.

O strang in brate si-mi prind mana-n parul ei, care inca nu si-a pierdut mirosul de altadata.

Ma pierd in ea.

O sarut pe gat si-o uit.

Ma rup din bratele ei si mor.

(Ah, cat am iubit-o! Ah, ce fericire! ..ce moarte implinita!)