Ce poţi face într-o dimineaţă proastă, când auzi numai prostii şi eşti înconjurat numai de proşti?

Ziua mea de sâmbătă a început cum nu se putea mai bine. Trezită la doar câteva ore după ce cocoşul cântase, aud o noua variantă modernă a 'Prostiei omeneşti'. Un daciist, cu număr de Ilfov personalizat, 1.60 m, 130 kg, îmbrăcat în pantaloni 'două sferturi', maiou şi papuci-bikini, în jurul lui 7:00 AM, intră din plin în persana mea gri, cea parcată frumos, ca de obicei, pe bulevard, lângă toate celelalte maşinuţe cuminţi. Mă gândesc o clipă cum s-a putut întâmpla aşa ceva, căci e absolut anormal să intri din linie dreaptă, din plin, într-o maşină parcată într-un loc ce nu deranjează traficul. Mă gândesc la toate variantele posibile şi imposibile şi nu găsesc nicio explicaţie plauzibilă, cu excepţia faptului că poate, printr-o întâmplare nefericită, a intrat Dracul în el şi a virat, într-un moment de rătăcire, spre persană. Mă trezesc din drămuire şi-mi spun că e un coşmar, dar realizez că prostia e mare în momentul în care cobor să verific cele auzite de la vecini. Într-adevăr, un anume individ, de ale cărui trăsături fizice şi morale mi-am dat seama încă de când i-am zărit numărul de înmatriculare, intrase în persana mea cu janghinoasa lui plină de lăzi umplute cu fel şi fel de covrigi, cu aproape 160 km/h, căci persana, pe lângă faptul că a fost aruncată pe trotuar, a fost lovită atât de profund, încât a trebuit tractată. După câteva clipe, apare şi domnul Adi, cu cele două butuci pe care-şi ţinea trupul-damigeană şi burta ce-i ieşea din pantaloni într-un mare fel şi desigur, cu acea figură nelipsită în astfel de situatii - clasica figură de om prost şi vinovat.

(..)

După ce a luat sfârşit toată acea babilonie, a trebuit să mă deplasez pentru declaraţie, desigur, unde - culmea! , explicaţia lui a fost aceea că asfaltul era ud, motiv pentru care a derapat şi a intrat în persana. Am pierdut jumătate de oră, timp în care a trebuit să privesc cum daciistul prost devine un daciit lingăreţ, care se scuză într-un mod jalnic şi unic pentru faptul că nu avea niciun fel de act asupra-i. ("Sefu', nu am niciun act, că e toate la nevastă'mea, care e plecată la ţară. Ce să faci pe vremea asta, că e sărăcie mare..")

Am plecat spre casă. Cu gândul să dorm, desigur. Dar asta nu m-a împiedicat să mă gândesc la bietul Adiţă, care va trebui să vândă covrigi cu susan şi sare unei întregi civilizaţii, pentru a suporta pagubele, căci RCA-ul janghinoasei sale este la fel de inexistent ca plinul din capul său.