Dulceaţă şi dragoste.

Mă trezesc în plină dimineaţă. Partea din dreapta e goală şi lipsită de orice urmă de caldură, semn că s-a trezit de ceva vreme. De fapt, de fiecare dată când mă trezesc acoperit e semn că s-a trezit. Nu c-ar avea grijă să mă acopere, nicidecum, căci de fiecare dată când mă trezesc în miezul nopţii, o văd înfofolită cu întreaga noastră pătură scoţiană, de care suntem amândoi foarte entuziaşti şi atât de mândri, pe motiv că am reuşit împreună să o negociem la jumătate din preţul iniţial, într-un bazar din Edinburgh. Aşadar, mă ridic şi încep a mişuna buimac prin casă, căutându-mi iubita şi pachetul de ţigări. Nu ştiu încă ce vreau să găsesc mai întâi şi mă îndrept spre terasa apartamentului. E acolo. Citeşte. Mă apropii şi încep să simt aerul aproape polaric de-afară, ce îmi încremeneşte orice mişcare. Nu pot să fac altceva decât să aştept în pragul uşii şi să o privesc.

(..)
E aşa frumoasă dimineaţa, în capoţelul ei negru, cu părul răvăşit şi cu buzele inflamate de-ale mele muşcături nocturne, încât orice îndelungă aşteptare ar fi suportabilă pentru trupul meu aproape gol şi paralizat de frigul caracteristic dimineţilor din afara patului.

(..)
Îmi aprind o ţigară. Desigur, nu reuşesc să o termin, căci intră. Mă ia în braţe, fericită că m-am trezit mai devreme decât anticipase ea, mă sărută şi mă trage spre barul din hol.

Desigur, mi-a pregătit micul dejun. Clasica dulceaţă de afine, lapte şi cafea, cum îi este felul.

Ce iubită am!

Şi cum aş putea să n-o iubesc, când ştiu că niciodată nu uită de ziua noastră?