joi, 21 octombrie 2010

Duminică in Shakespeare.

(O, nu! , îi aud vocea interioară de la masa apropiată la care mă aflam.)

O domnişoară frumuşică se apropie cu paşi greoi de cei doi. Palidă, încearcă să schiţeze un zâmbet, dar nu reuşeşte decât să-şi amplifice tremurul buzelor, ce îi trădează până şi cel mai calculat pas.

-Ea este..
-Eu sunt iubita lui!

(..)

-Credeam că eu sunt.