Aşteptare.

Doar pentru că sunt negativistă, asta nu înseamnă neapărat că sunt nefericită.

(..)
Aproape de lac, stau întinsă pe un cearşaf, pe care l-am ornat cu scum şi pe care, într-un final, l-am transformat într-o scrumieră. Lângă, am doi nefericiţi care beau tărie dintr-o sticlă de apa plată. Sunt atât de nefericiţi, încât ascultă nefericiţi. Din când în când, îmi mai delectează urechile cu fanfară.

Mă ridic, îmi aprind o ţigară, privesc lacul şi încerc să fac abstracţie de celelalte elemente. De cele în plus. Nu reuşesc şi-mi ridic cartea, dar mă plictiseşte şi ea. Me descalţ, mă întind, îmi desfac părul şi realizez că am rămas singură.

Acum pot să ascult. Fiecare salt de peşte, fiecare zumzăit. Fiecare evacuare de fum. Fiecare murmur. Fiecare foşnet, fiecare mişcare.

Acum pot să mă bucur de acea muzică nepusă încă pe ale mele note.