Între mine şi amintirea ei este o lume a războiului.

Pentru mine, celelalte femei nu sunt decât nişte copii stângace ale ei. Străduinţa devine un mare eşec în clipa în care încep să mă comport asemnea artistului lipsit de simţul penelului, ce încearcă "Nu au Plateau de Sculpteur" pe o pânză mediocră.

Sufletele devin indivizibile din momentul în care atingerea palmelor devine, într-un mod unic, divină şi pierdută-n armonia simţurilor.

Aproape de mine, încep să te adulmec. Dormi şi parcă eşti treaz, totodată. Îţi aud bătăile inimii şi-ţi simt cursul tremurului nestins încă, pe propria piele.
Somnul tău este un criminal tăcut pentru starea mea de veghe.

(..)
Mă simt sfârşită după atâtea căutări, încât tot ceea ce îmi rămâne de făcut este să adorm lângă tine şi să-ţi sărut palmele ce le ţin strâns pe-ale mele.

În rest, dimineaţa bântuie pe la fereastra sufletului meu, negăsit de-al tău. Încă.

(..)
Şi totuşi aş putea să te iubesc.

În lumea de acolo. De acolo, de unde nu te poti întoarce.

De multe ori a simţit nevoia să plece. Să plece de tot, dar se pare că mai are de stat aici ceva vreme. Sau poate că nu..

(..)
Îşi doreşte atâtea lucruri..

Nu mai vrea nimic din ceea ce are, căci nimic din ceea ce are nu îi este indispensabil.
Îşi doreşte să plece, să renunţe la tot şi să îşi trăiască timpul rămas întocmai cum simte.
Întotdeauna a simţit o chemare spre intensa trăire a vieţii, căci tot timpul a avut sentimentul că n-are să aibă o viaţă lungă. Tot timpul a ştiut că trebuie să îşi trăiască clipele. Tot timpul a făcut asta. Nu are niciun regret, căci ştie. Faptele, gândurile din trecut, pe care acum le vede ca fiind greşeli, la vremea lor, au fost cele mai dorite lucruri. Şi chiar dacă nu au fost dorite arzător, au fost ZIDITE, întocmite pe baza unui gând, a unui scop, a unei minţi lucide pe-atunci.

(..)

Acum vrea să adoarmă.
Se simte atât de singură, încât gândul că nu cunoaşte altă stare a ajuns să o liniştească şi să o ducă cu gândul în depărtări.

Noapte bună, iubita mea!

Cine sunt?

Se spune că atunci când priveşti cu adevărat în tine, singurul răspuns pe care poţi să ţi-l dai la întrebarea aceasta este : "Nu ştiu!". Singurul răspuns autentic este acesta, pentru că, spune Osho, "a te cunoste pe tine este ultimul lucru." - (fără continuare.)

(...)

Ea este darul Lui Dumnezeu pentru ea însăşi. Asta ar fi unul dintre acele răspunsuri "stropite cu mir", cum le spun eu. Este mai mult decât pare şi mai puţin decat ar vrea. Nu se mândreşte nici cu inteligenţa, nici cu presupusa frumuseţe fizică. Au existat, există şi vor exista întotdeauna oameni mult mai erudiţi şi femei mult mai frumoase decât ea, deci chiar nu aş avea de ce să-i aduc elogii. Aş face-o degeaba, căci şi ea este conştientă de ceea ce este şi CINE ESTE. Aşadar, calităţile ei intelectuale şi fizice sunt modeste. Fireşte, există şi oameni mai puţin înzestraţi cu astfel de valori. Dacă ai să o compari cu vreo GOGHIE, desigur, are să exceleze pe ambele planuri, însă dacă ai să o compari cu o frumoasă sapientă, cu o femeie citită, cultă (s.a.m.d.) n-are să primească decât palme peste umăr.

Ea se mândreşte cu alte valori. Întotdeauna a simţit că este diferită de ceilalţi. Desigur, din punct de vedere spiritual.
A ştiut tot timpul că spiritul sau este altfel. De ceva timp încoace, de când a pornit pe un drum al maturităţii (spirituale), a trăit experienţe pe care îi este imposibil să le facă înţelese, auzite, percepute de către mintea celorlalţi. Numai ea ştie cât de împlinită şi fericită este, chiar şi atunci când are senzaţia că nefericirea şi agonia au pus stăpânire pe trupul şi mintea sa.

..şi de-acolo derivă toate trăirile (inexplicabile, dar nu şi pentru mine) şi toate confesarile sale pe care mi le-a făcut cunoscute.


(..)
Cine este ea? Este acea femeie din viaţa mea, aducătoare de nenorociri şi protejată de divinitate. Este singura femeie pe care o iubesc şi pe care n-am să ajung s-o cunosc vreodată.

Da, durerea e aceeaşi in orice limbă.

Cele aproape 9 minute mă aduc într-o stare minunată, zeiască, cerească, dumnezeiască, divină, sfântă, fermecătoare şi absolut inexplicabilă. Cred că aş putea să fac cele mai necugetate, cele mai imprudente, prosteşti şi demenţiale lucruri pe aceste sunete mirifice.

Şi nu ai cum să înţelegi sentimenul măreţ pe care îl trăiesc, dacă nu ai fost cel puţin o dată AICI..

Iubita mea nu cunoaşte nuanţele de gri.

Gândeşte şi trăieşte în alb şi negru, cu toate că o văd deseori în roşu. Şi cum altfel? Doar reprezintă singura pată de culoare din viaţa lui.

Aud cu dor.

Aud cu tristeţe ai tăi paşi din trecut,
Aud şi fericirea de care m-am temut.
Aud şi simt o şoaptă plecată asupra mea,
Aud şi clipele când deveneam a ta.

Aud o mângâiere, ce încă te mai doare,
Aud freamătul buzelor, ce strigă-n arsul soare.
Aud cu dor cum cheamă luna şi plânge în ascuns,
Aud nopţile când mă iubeai, cu ei, deasupra, sus.

Aud din depărtări o voce timorată.
Aud cum te rugam să mai învii o dată.
Aud şi visul mut în care m-am găsit,
Aud când te-am atins şi ai plecat rănit.

Aud chemarea noastră către un veşnic cer,
Aud şi fericirea de care încă mă tem,
Aud şi zilele cu noi ce nu o să mai vină,
Aud şi pasul tău greoi, ce urcă spre lumină.

EA - o carte veche. EL - un toc de scris.

Este asemenea cărţii cu mult prea multe file albe, dar nicidecum nesfârşită, ci dimpotrivă, finită şi cusută de acea coperta uzată a trecutului de mult uitat, regăsită în sicriul neîncuiat, mângâiat şi plâns de-atâtea chipuri necunoscute.

(..)

Prea multe file rupte, prea multe rânduri şterse.
Prea puţină cerneală pentru prea multe gânduri.
Mult prea multă durere pentru a cârpi amintiri pe fiecare pagină rămasă şi înlăcrimată.
Prea rarefiate file pentru un condei atât de violent şi sângeros.
Prea mulţi morţi printre prea puţini vii.
Prea multe răni peste obrazul atât de alb şi mult prea multe lovituri într-un suflet pătimitor.

(..)

Prea multă viață pentru un trup agonizant.

Fără căpătâi.

"Spune-mi că eşti, căci fără un dor nu-mi văd menirea. Am nevoie de tine şi de un oricare EL din tine, căci fără tine nu pot deschide ochii către ziua de mâine. Fără gândul că m-ai putea iubi cândva, n-aş avea puterea de a face încă un pas către vindecare. N-aş putea aştepta trezirea soarelui. Fără tine n-aş putea să simt zorii întârziaţi şi nici noaptea ce-o să vină.
Spune-mi că ai să rămâi până când o să cadă luna peste ziuă. Spune-mi că ai să ştii când să vii. Şi mai spune-mi că n-ai să mai pleci, căci fără tine nu pot îmbrăţişa dragostea. Fără tine nu pot spera la viaţă.
Spune-mi c-ai să fii al meu de-acum. Spune-mi că aşa ai fost mereu şi mai spune-mi că rămâi al meu, căci fără tine nu pot săruta decât buzele morţii ce tânjesc tainic după al meu sărut."