Lume surdă, lume oarbă.

Nu scriu despre nimeni altcineva, decât despre "acea ea", regăsită-n mine de-atâtea ori, de către Sinele meu, care, din când în când, se vrea auzit şi ascultat.
Întotdeauna m-a fascinat ideea de a ieşi din propriul trup şi a mă privi. Întotdeauna am scris despre mine, despre cealaltă eu, care se regaseseste în profunzimea lautricului meu, iar cel care nu a reuşit să vadă acest lucru, să facă bine şi să plece, căci este inapt, incapabil de a vedea ceea ce este cu adevărat incontestabil, indiscutabil şi fără îndoială, de netăgăduit. Pentru mine, acest soi de om nu reprezintă decât un alt om ordinar, comun şi neînsemnat. Un alt seamăn obişnuit. O altă oaie din turma de lângă gardul meu. O altă fiinţă pe care nu o respect mai mult decât le respect pe celelalte.

Şi oricum ar vrea lumea să fie, ea nu va avea niciodată ce va vrea din ceea ce-am avut şi am, căci de va fi să fie aşa, va cunoaşte flăcările Iadului şi cruzimea îngerilor.

(..)
Dar nicio grijă, lume dragă şi mioapă, nimeni nu-şi clădeşte fericirea pe nefericirea mea. Mulţi doar au impresia că o fac, dar greşesc, căci, după cum bine am spus-o de-atâtea ori, ei nu sunt decât inapţi, incapabili de a vedea ceea ce este cu adevărat de netăgăduit. Ei nu sunt decât incapabili de a vedea adevărul ce a fost şi care nu se va schimba niciodată.

În rest, ţie, lume, îţi doresc fericire în fericirea ta fantezistă şi menajată de graiul normalului.