Violenta mea indiferenţă.

Da, lucrurile nu sunt întotdeauna ce par a fi. De fapt, lucrurile nu sunt niciodată privite din unghiul unui văzător lucid, căci cu toţii devenim miopi când vine vorba să etichetăm într-un mod just un lucru care este văzut cu ochi tulburi de către lumea din jur.
Dacă am putea să ne trezim din această inconştienţă, comă a minţii, spălându-ne cu apă rece, am ajunge, într-un final, în acea stare de nepăsare, de indiferenţă absolută, pe care orice om care face cu uşurinţă lucruri ce pot fi judecate rapid şi deficient, şi-o doreşte .

Eu sunt un astfel de om. Sunt acel om care e în stare să spună, să gândească şi să facă lucruri total necaracteristice lui, lucruri care, desigur, imediat apoi vor fi judecate de către cei din exterior, de către aceia pentru care eu nu sunt decât un alt om ordinar.

Dar nu mai îmi pasă.
Şi de ce aş mai face-o, cand ştiu că oricât ai încerca să pari cel care eşti, nimeni, niciodată, nu va vedea în tine omul a cărui existenţă doar tu o ştii?