Abandonare.

Am ales, poate pentru prima dată, să-mi ascult vocea raţiunii. Spre surprinderea mea, lăuntricul meu pare-se că se dezvoltă frumos, cunoscand astfel, luminarea lucidă, sensibilă întunericului de altădată . Astfel, am reusit să-mi îndepărtez singură perdeaua ce-mi acoperea ochii, pe care mi i-au terfelit toti ceilalţi, în trecutul timp .

Nu mai vreau nimic din ce-am avut.
Nu mai vreau nimic din ce-am crezut că am nevoie.
Nu mai vreau să trăiesc în gânduri de viitor prea dulce şi imposibil.
Nu mai vreau sărutările după care muream odată.
Nu mai vreau şi nu mai simt că vreau ceva.
Nu mai pot să aştept nimic, căci, după cum spunea Paler, aşteptarea ne dă iluzia că facem ceva aşteptând, când, de fapt, nu facem altceva decât să murim suportabil, puţin câte puţin.

(..)
Am ales să învăţ a trai.