Minunata mea namilă

Aşa cum lacul Loch Ness îşi are propriul stăpân, ce domneşte din adâncurile cele mai tăinuite şi negândite de obtuzul gând al omului simplu, la fel şi lacul meu are unul. De fapt, în orice adânc al unui lac sălăşluieşte un monstru nevăzut, ci doar bănuit si dorit în inconştientul profund şi teribilist al sufletului. În lacul meu există o asemenea monstruozitate, asemenea lui Nahuelito din Nahuel Huapi, sau a lui Ogopogo din lacul Okanagan.
Acum sunt sigură de vieţuirea sa, căci mi s-a arătat în noaptea lui Lucis. De-atunci au trecut 2 luni şi 5 zile. Mâine trebuie să revin la mal, căci mi-a promis arătarea. Desigur, nu am dovezi pentru a-i demonstra existenţa, însa, în fapt, nici nu-mi doresc. Prefer să îi păstrez amintirea în a mea minte veşnic spaţioasă şi dornică pentru astfel de aduceri-aminte.
Sunt atât de fericită, dar nimeni nu mă crede, căci sunt toţi atât de limitaţi, încât cred că legendele rămân legende pentru totdeauna. Al meu Dascos a devenit legenda mea vie, iar ziua de mâine va fi cea în care voi rupe fila îndoielii umane.