Ordinarii de voi! De noi.

Trăiesc într-o lume imbecilă. S-a spus cândva, că dacă vrei să schimbi lumea, mai întâi trebuie să recunoşti faţă de tine însuţi că faci parte din ea.

(..)
Da, sunt o imbecilă şi eu, ca toţi ceilalţi, se pare. De ce aş fi altfel, adică? Sunt o imbecilă care nu-şi doreşte să schimbe lumea. Si-n general, drept fie, nu-mi doresc să schimb pe nimeni. Nu am puterea şi oricum, mi-aş servi forţele degeaba. Mă scald în aceeaşi oală cu toţi ceilalţi şi se pare că până acum m-am simţit în deplină armonie cu ei. Ba chiar mă simţeam oarecum aleasă, căci în mintea mea, a te scălda în propria baltă de sânge, chiar dacă o faci împreună cu cei care te-au rănit, mi se părea ceva ce ţine de suprafirescul trupului şi al spiritului, căci nimeni n-ar fi atât de prost, cum sunt eu, de altfel, încât să stârnească focul deasupra căruia ştie că va fi pus mai târziu, în drum spre jertfire.

De atâta nefericire, mă întreb ce se întreba şi nefericitul E. - voi ajunge vreodată atât de pură, că nu mă voi putea oglindi decât în lacrimi de sfinţi?