O oră-n două

Lucrurile pe care le am în preajmă nu reuşesc să îmi umple singurătatea, constat. Cu toate că reuşesc să vorbesc uneori, îmi dau seama că, într-un final, tot singură rămân.

De data asta m-am hotărât. Vreau să îmi recapăt mândria şi demnitatea de om puternic. Omul care eram odată. M-am săturat să mă autocompătimesc. Viaţa pare a fi lungă şi ar fi o mare nedreptate să o scurtez din cauza unor evenimente, oameni, trăiri, care mai târziu mi se vor părea neînsemnate, mărunte, trecătoare şi ordinare.

(..)
Cadenţa asului de ceasornic pare că dansează lent, însă ştiu, timpul trece, şi trecând, îmi trăieşte viaţa şi o vindecă.