Suflet vicios.

Iubesc şi mă simt fericită. Iubeam chiar şi-atunci când eram nefericită, căci nici măcar nenorocirile nu m-au împiedicat să iubesc ceea ce stiam, în sinea mea, că avea să fie pentru mine.
Pentru mine şi pentru totdeauna.

Niciodată n-am ştiut să-mi exprim fericirea şi nefericirea în termeni inteligibili. N-am să ştiu niciodată şi nici nu e nevoie imperioasă, căci sunt dispusă să îndur orice pentru el.
Niciodată n-am ştiut să-mi ucid sentimentele în faşă, atunci când îmi trăiam chinul şi îmi era absolut necesară o moarte lentă a iubirii intense. Această iubire intensă şi violentă m-a acaparat atât de mult, încât spiritul meu nu-şi mai vede rostul decât trăind prin ea.

(..)
Mulţi vor spune că toată aceasta nu poate fi decât o prostie, o stupiditate şi-o enormitate. O fantasmagorie infantilă. O trăire de moment.

Iar eu nu pot decât să îmi acopăr urechile şi să-mi trăiesc nebunia autentică în braţele lui, până la capătul puterii inimii, căci el îmi înţelege demenţa, iar pentru mine asta este tot ce contează.

În rest, potopul !