Aleanul spiritului strangulat.

Tot ceea ce-mi amintesc atunci când nu suntem împreună, este pielea lui. Mirosul pielii lui. În timp ce mă scald în amintiri, tânjesc ca el să-mi cureţe suferinţa şi dorul de el cu apă şi săpun.
Întotdeauna mi-am închipuit durerea că fiind o vană în care curge continuu o apă murdară. Dacă ai puţin noroc, chiar şi legat fiind, poţi să-i reglezi cursul. Uneori chiar şi culoarea. Dacă nu, singura şansă de scăpare este evadarea înspre visare. Moartea însăşi. Înecarea sublimă.
Mă simţ neputincioasă şi tot ceea ce-mi rămâne de făcut acum, când trupul îmi va fi învăluit de întreaga apă, este să-mi salvez amintirea pielii lui. Doar astfel aş evada din suferindul suflet, dus de mult în căutarea sufletului său geamăn.