Lătrătorul care muşcă

Întoarsă acasă pentru puţin timp, m-am repezit la fereastră. Am nimerit exact când sărmanul om le povestea altor doi cum a fost atacat de propriul câine, '"în propria casă", cum i-a dat două picioare pentru a-l zgorni, fără efect, în fapt şi cum a suferit câteva copci la mână stânga în urmă acestui incident neprevăzut şi nefericit. N-am apucat s-aud decât câteva fraze, căci muncitorii care lucrau la casa de lângă nici gând să se oprească din lucru. Culmea, au făcut-o abia după ce discuţia dintre cei trei se sfârşise. Nu am văzut încă făptura şi probabil că n-am s-o văd până diseară, când omul se va întoarce de la muncă şi poate o va elibera. Nu ştiu nici măcar dacă i-a tras un glonţ în cap câinelui, dacă l-a otrăvit, sau dacă, pur şi simplu, i-a tăiat beregata, cu toate că mă îndoiesc de astfel de atrocităţi. Vreau să cred că păctosul animal a avut un moment de rătăcire şi că nu va fi pedepsit într-un mod sângeros de către stăpân. Sper că diseară, sau mâine, cel târziu, să latre din nou când voi deschide geamul-uşă. Va fi pentru prima oară când mă voi bucura să-l aud într-o astfel de circumstanţă.

(Mi-am amintit de un moment - ce putea fi tragic - pe care l-am trait la ţară, când aveam în jur de 6 ani. Aveam un câine-lup, Ringo, căruia, după ce-mi făcusem un oarecare curaj, i-am dus de mâncare. Nu ştiu ce-a fost în capul meu atunci, căci după ce i-am pus mâncarea în faţă şi a început să hazdupă, l-am tras de coadă. Atât mi-a fost. S-a întors cu o viteză formidabilă, m-a trântit cu faţa la pământ şi a început să mă zgârie pe de-a lungul corpului. De muşcat, nu cred că a muşcat din mine, căci semne nu am, culmea! :) Noroc că s-a găsit o duduie de la brutăria de lângă să ţipe şi să arunce cu pietre, căci altfel, rămâneam 'fără cap şi fără coadă'. M-am ridicat şi am luat-o la fugă din ghearele.. câinelui-morţii, uitându-mă încremenită la tricoul cu buline colorate, pe care mi-l făcuse franjuri.)