Revenire în lumea mea. În cea pe care mi-o doresc eu.

Dacă ar fi să fac abstracţie de lumea mea, cea în care trăiesc, de viaţa pe care sunt condamnată s-o trăiesc şi de oamenii pe care îi am lângă mine, mi-aş alege singură drumul spre viaţă. Aş renunţa la facultate, la oamenii pe care îi cunosc şi de care oricum nu sunt ataşată (prieteni nu am, deci se exclud din ecuaţie), la confortul pe care se presupune că îl am şi m-aş muta undeva, relativ departe, la ţară. Mi-aş construi o căsuţă 'cu de toate', o grădină frumoasă, aranjată cu tot felul de legume, pomişori, flori, în care mi-aş pune un leagăn şi-un chaise-longue, lângă nelipsita măsuţa de sub umbreluţă, unde aş sta dimineaţa la cafea şi seara la ceai. Aş ÎNĂLŢA o bibliotecă în mansardă (nu sunt cultă, nici citită, dar sper, până dau colţu', să ajung la un anumit nivel, macar mediocru) şi aş da o petrecere boemă în fiecare sâmbătă, pentru a-i bucura, câtuşi de puţin, pe cei care muncesc aprig, indiferent de "vreme şi boală", aşa cum făceau bunicii mei, când eu şi cu soră-mea alergăm ca îndobitocitele desculţe prin bostane. Desigur, cele 20 de pisici ar fi nelipsite din peisaj.

Îmi doresc o viaţă aşa cum o văd eu, una pe care s-o trăiesc aşa cum îmi doresc şi de care să mă bucur în fiecare zi. Îmi doresc mult în puţinul meu, căci e irealizabil. Cel puţin, momentan. Poate, peste ani, am să-mi iau traista de ducă şi am să mă îndrept spre calea care mă va duce spre căsuţa mea. Cea cu mâţe şi fericire.