Nu ştiu cum se face, dar veşnic trebuie să iau parte, direct sau indirect, la fel şi fel de momente neplăcute. În dimineaţa zilei de astăzi, în timp ce-mi periam motanul şi priveam împreună pe fereastră, am asistat, fără să vreau, la un eveniment oarecum neplăcut. În curtea din faţă, loc unde, din camera mea, reuşesc să văd absolut tot ceea ce se întâmplă, câinele, cel care mă latră de fiecare dată când deschid geamul-uşă, într-un moment de rătăcire, şi-a atacat stăpânul. Fără să pot face ceva, am privit încremenită cum îl umple de sânge pe bietul om. Rămasă pironită, cu smocurile de blană ale lui Bozo în mână, am urmărit întreg evenimentul, care s-a finalizat odată cu plecarea sărmanului la spital.
Sper să nu împuşte păcătosul căţel, cu toate că gura care muşcă mâna ce-o hrăneşte, în mod normal, este cusută pentru totdeauna.