Doleante nimicite.

Tot ceea ce-mi doresc se afla la celalat mal. Din nefericire, am ajuns abia intr-un dezolant tarziu la concluzia ca puterile nu-mi permit sa strabat intreaga suprafata de apa ce ma desparte de al meu paradis visat.
Tot ceea ce-mi doream pare-se ca se afla la mile departare, iar eu ma simt fara vlaga. Am inotat atat timp inaripata, ca intr-un final sa-mi dau seama ca m-am invartit intr-un interminabil si iluzoriu cerc. Trupul nu-mi mai rezista, iar sufletul a cedat de mult. Aripile m-au abandonat, iar dorintele s-au risipit in valurile proaspete.

Ma las purtata de vant si astept ca marea sa-mi dea o ultima imbratisare.

Clar de luna sub stejar.

Pierduta, si-a gasit refugiul in bratele lui.
Plina de speranta, va continua sa creada ca si-a gasit lumea, pe care o abandonase cu ceva timp in urma.

(..)
Pare-se ca existenta ei, care-si are limita in orizonturile lui, va inceta in momentul in care lumea lor sa va diviza in doi - el si cealalta ea.

Dus va fi.
Si jale.
Lamura de stele.

3 minute pana la eliberare.

Ramai cu ai tai demoni, iubitule!

(..)

In scurt timp am sa ies din aceasta inchisoare, in care am zacut timp de 2 ani. Pentru prima data, am sa ma bucur de soare. Am sa ma bucur de pamant si de paianjeni, pe care ii urasc atat de mult. Am sa ma bucur de orice lucru de care n-am avut parte si dupa care am tanjit atat de intens in aceasta lunga perioada de intemnitare.

Ma grabesc.
Portile sunt grabite, iar ingerii - nerabdatori.

Suntem fericiti intr-o epoca nefericita.

Umani intr-o lume aspra.
Devorati intr-o lume flamanda.
Cinstiti intr-o lume fatarnica.
Onorabili intr-o lume abjecta.
Cititi intr-o lume ignoranta.
Iubiti intr-o lume singura.
Liberi intr-o lume ferecata.
Sensibili intr-o lume nepasatoare.
Crutatori intr-o lume inversunata.
Lucizi intr-o lume tulbure.
Creativi intr-o lume neinitiata.
Naturali intr-o lume artificiala.
Fara viata intr-o lume vie.

(..)
Traim, insa.

Capatul drumului.

S-a terminat.

(..)
Globul din sticla a cazut de pe raft si s-a spart, iar refacerea lui mi-e imposibila, caci cazatura l-a zdruncinat atat de tare, incat tot ceea ce avea in interior s-a prelins pe podeaua neteda. L-am plans, caci era singurul glob care-mi mai ramasese. Era, poate, singurul care ma privea altfel fata de toate acele lucruri sezute pe acelasi raft.

Acum nu mai am nimic. Nu mi-a mai ramas decat un raft prafuit si un loc neatins - locul lui, care, in lipsa sa, va fi acoperit de praf in scurt timp.

As vrea sa am un nou glob. Unul la fel, care sa ma priveasca din fata si sa-mi observe toate laturile. Unul care sa acopere golul ramas.

In rest - cioburi si nenorocire.

Seara de-acum doua seri.

Ah, am vazut-o! In sfarsit, am zarit-o! Era aceeasi ea. Aceleasi buze de-un rose irezistibil, vesnica rochie neagra si minunatii pantofi ce i se asortau cu ceasul, mi-au sarit in ochi inca de la departare. Isi cumpara flori de la o tejghea de pe Lipscani, asa c-am profitat si am alergat numaidecat spre ea. Si-a intors privirea spre aleea dinspre care veneam si probabil ca m-a recunoscut, caci a inceput sa se apropie cu pasi repezi spre mine. Cand si-a dat seama ca respectivul se dovedeste a fi intocmai cel care i se paruse ca este - adica eu, desigur - a grabit pasul si mi-a sarit in brate. Folosea acelasi parfum de altadata, acelasi pe care i-l oferisem in dar de Craciun. Avea un miros proaspat, ce aducea cu citricele si care te hipnotiza in momentul in care nasul iti intra in contact cu pielea-i inmiresmata. Ma innebunea absolut totul la ea, incepand de la culoarea ojei de pe unghiile-i alungite, pana la tocul elegant al pantofului. Am sarutat-o pe gura, din pura obisnuinta - cred, moment in care s-a produs inevitabilul, acel lucru de care ma ingrozeam in sinea mea, in mod inconstient si de care refuzam sa cred c-o sa am parte vreodata - mana ei mi-a impins usor pieptul, in semn de respingere. Am trecut cu vederea gestul si am inceput intr-un mod copilaros, cu scopul de a anima ratacirea sarutului neprimit, s-o intreb de-ale lumii. Timp de cateva ore ne-am plimbat, dupa care ne-am retras intr-o ceainarie si am inceput sa ne rascolim trecutul, anii in care am fost impreuna, reusind astfel sa ne zdruncinam pana si cea mai mica urma de resemnare. Cu toate ca-mi povestise de noul ei iubit, si cu toate ca ma lasase pierdut cand incercasem s-o sarut, buzele-mi au simtit din nou nevoia acuta de a se indrepta spre ale ei, caci simteam ca inca ma iubeste. Simteam ca intrase in noua ei relatie doar pentru a ma uita. Simteam, iar trupul ei de necontrolat mi-a dovedit-o. Timpul a zburat cu noi, unul in bratele celuilalt, iar rujul ei aprins s-a mulat pe gura mea tremuranda.

(..)
Am adus-o in vechiul nostru apartament. Nu-l vandusem, cu toate ca dupa ruptura de ea ma gandeam s-o fac. Nu m-am bucurat niciodata mai mult de ea, asa cum am facut-o alalteieri. Cu fiecare culoare stearsa de pe chip, a devenit mai mult ea. Cu fiecare haina de care trupu-i scapa, devenea mai mult a mea. Am avut-o. Dupa mult timp, a fost din nou a mea. Desi e a altuia, o simt a mea. Doar a mea. Simt ca fiecare particica din ea inca-mi apartine. Simt ca nu mai saruta pe nimeni cum ma saruta pe mine. Simt ca nu se mai daruieste nimanui pe deplin, asa cum mi se daruieste mie. Asa cum mi s-a daruit dintotdeauna, caci am fost intaiul ei barbat si asa cum va fi, voi ramane cunoscatorul dintai al freamatului ei.

Asa cum eu voi fi al ei, ea va fi a mea, indiferent cu ce femei voi avea de-a face eu, indiferent cu ce barbati va fi ea de-acum inainte. Stiu ca oriunde vom fi si cu oricine vom fi de-a lungul vietii, destinul ne va aduce impreuna.

(Si amandoi stim ca numai noi doi putem intelege forta sa.)

Ardoare.

Cu cat se innopteaza mai devreme, cat atat li se face somn mai repede.

Cu cat stau mai mult impreuna, cu atat se cearta mai des.

Cu cat o aude mai rar, cu atat o asculta mai mult.

Cu cat o tine in brate mai strans, cu atat vrea sa nu-i dea drumul.

Cu cat il priveste mai vie, cu atat vrea sa orbeasca in el.

Cu cat o saruta mai intens, cu atat vrea sa i se daruiasca.

Cu cat o mangaie mai arzator pe trup, cu atat nu vrea sa se elibereze.

Cu cat ravneste dupa sanii si gura ei, cu atat o iubeste mai mult.

(..)

Cu cat tanjesc dupa dragostea lor, cu atat imi doresc sa raman in singuratate.

O schimbare pentru ea.

Imi iubesc iubita, cu toate ca de multe ori am senzatia ca nu ne mai apartinem. Uneori simt ca nu mai e pentru mine, iar eu nu mai sunt pentru ea. Ce-i drept, inca e a mea, iar eu sunt al ei. Ne avem si ne intregim, insa globul pe care l-am format in jurul nostru si care de multe ori a constituit refugiul, acel loc rupt de lume, incepe sa prinda mici crapaturi si venisoare prevestitoare de rele. Lumea noastra incepe sa se divida in doi si simt ca fericirea incepe sa prinda nuante de dor, ranire si jale. Simt rasuflarea grea a amandurora. Imi simt ochii grei si buzele ei reci.

(..)
Suntem condamnati la eliberare indezirabila.
Suntem siliti sa iesim din al nostru univers minunat.
Suntem trupul si spiritul.
Suntem noi si suntem altii.
Suntem ce nu vei gasi vreodata.

Dorita EA.

As fi vrut-o detasata si rupta de ea insasi.
As fi vrut-o mai mult pentru ea si mai putin pentru el si ceilalti.
As fi vrut sa fie altul pentru ea.
As fi vrut s-o mangai si sa-i promit schimbare.
As fi vrut sa pot.

In lipsa lui.

Am sperat.
Am asteptat si am incercat intoarcerea catre mine. Mi-a fost imposibila.
Am incercat sa cuprind marea cu bratele, iar scoicile mi-au ranit pieptul.
Am incercat sa-l sarut, dar mi-a plecat.

(..)
Ma tradeaza puterea si forta de a afisa un zambet, pe care inca le mai detin, caci inauntru sunt slaba si ravasita. Spiritul mi-e despicat in mii de parti, iar mintea mi-e-ndoliata si lipsita de vlaga.

Tot ce-as vrea e sa dispar in mare.
As vrea sa ma imbratiseze si sa ma ia la ea.

Arcuirea destinului.

Se pare ca destinul a luat o mare intorsatura, iar viata ei s-a schimbat la cateva grade spre nordul Raului. Ma aflu la vest de fericirea ce-o asteapta si la cativa pasi de prapastia in care sper ca se va prabusi. Da, am s-o indrum catre Binele din neant, caci intotdeauna, fericiti sunt cei orbi, cei goi pe dinauntru si cei nepasatori.

Sa ma ierte Dumnezeu.

Dac-as fi barbat.. (I)

..as iubi o femeie care s-ar aranja nu numai pentru ceilalti, ci si pentru ea insasi.
As iubi o femeie care nu ar ezita sa-si foloseasca parfumul cel scump pentru timpul in care sta in casa.
As iubi o femeie care nu s-ar mai gandi la silueta, in cazul in care i s-ar face pofta de ciocolata in toiul noptii.
As iubi o femeie care-ar fi feminina chiar si-atunci cand gateste.
As iubi o femeie care nu s-ar trezi inaintea mea.
As iubi o femeie eleganta.
As iubi o femeie profunda si frumoasa.
As iubi o femeie care ar fi altfel decat toate cele.
As iubi.
(..)

Surprinderea clipei.

Acum, in timp ce trag secetos din perimata tigara, imi amintesc de ea si de a noastra ultima cearta. Discutia s-a aprins intr-un bar din josul Universitatii, in care toti cei din jur, implicati indirect, isi zapaceau orbitele la fiecare auz de injuratura si scorneala ce ieseau din superba gura a iubitei mele. Impulsivi amandoi, intr-un final intarziat si mult prea asteptat de catre cei care au luat parte la tot taraboiul, ne-am ridicat de la masa, ne-am luat pardesiele si am zburat pe usa barului, sustinuti de rasuflurile celor din jur. Cearta a continuat afara, in mod inevitabil.

(Imagineaza-ti o femeie frumoasa si un barbat care-o iubeste.)

Nu intelegeam de unde pornise cearta, cert e ca la fiecare doua cuvinte rostite, mentiona numele alteia, spurcandu-i-l. Starea de betie mi se accentuase, cu toate ca afara era un frig ce-ti incremenea orice stare, gest sau sunet rostit. Am luat-o de brat intr-un mod brutal, si pana acasa parc-am tarat-o, caci mi se impotrivea total si nu vroia sub niciun chip sa se imbuneze. Drumul, spre fericirea starii noastre deplorante si a epidermei degerate, a fost condimentat de cazaturile mele stangace - moment in care a profitat si si-a incercat scaparea, insa fara noroc - si de cuvintele injurioase ale iubitei, care faceau un mare efort sa iasa din gura-i dracuita si paralizata de frig, si care, parca, nu mi se mai pareau acum atat de ofensatoare.

*Ne certam mai tot timpul si din orice. Cu toate astea, o iubeam si eram convins de faptul ca toate acele mici certuri nu pot exista decat in momentul in care exista prea multa adoratie. Ne impacam, iar apoi ne bucuram de noi. Eram fericiti ca suntem impreuna si radeam de copilariile noastre de care dadeam dovada deseori. In fond, eram doi copii, care nestiind cum sa mai atraga atentia celuilalt, incepea sa-l zdruncine sau sa-l certe, sub dorinta arzatoare de a-l atinge.

De fiecare data dupa ce o aveam, se intorcea spre mine, strecurandu-si mana cea fragila sub spatele meu solid, reusind astfel sa ma cuprinda si sa-mi dea de-nteles ca oricum mi s-ar parea mie, eu aveam sa fiu el ei pe veci. Imi spunea ca e o scorpie, iar eu nu am de ales si va trebui s-o accept asa cum e. Mi-o spunea atat de frumos, incat mereu ma intrebam daca nu cumva am de-a face cu o escroaca sentimentala, insa intotdeauna imi dadeam acelasi raspuns. Intodeauna o sarutam si-mi raspuneam la fel. Era a mea, iar eu eram al ei.
Niciodata n-aveam de ales, si chiar de-as fi avut, tot la ea as fi ramas, caci toate lucrurile, simturile si absolut toate chipurile femeiesti ma aduceau la ea. Chiar de-as fi vrut, n-as fi avut cum s-o scot din mintea si sufletul meu, caci se prinsese atat de bine, incat mi-era cu neputinta s-o indepartez in vreun fel.

(..)

Ajunsi acasa, incercam sa ma dezmeticesc, in timp ce imi incalzeam mainile degerate la caloriferul fierbinte din hol, ca sa-mi pot aprinde o tigara. Imi revenisem din starea de betie initiala si ma simteam in stare sa port o discutie. Din nefericire, eram singurul, caci ea tocmai ce se aruncase-n pat, cu speranta de a intra intr-un somn adanc inainte sa ajung eu sa-i mai trancanesc ceva. M-am asezat langa ea si am inceput sa-i mangai chipul. Era atat de frumoasa linistita, incat orice gand de a redeschide discutia a pierit din mintea mea. Am incercat s-o sarut, caci simteam ca nu doarme. Stiam ca risc sa dau curs unei noi discutii, ce nu ducea decat la uciderea lenta a frumosului dintre noi. Spre surprinderea mea, mi-a luat chipul in palme si mi-a raspuns inzecit.

(..)

Amandoi am uitat de tot. Am uitat de noi si ne-am daruit unul altuia.
Totul se intampla aseara.
Ma intreb ce voi fi nevoit sa suport astazi, pentru a o iubi din nou la noapte. Sunt dispus sa indur orice. Si-apoi, o iubesc, caci e scorpia mea si nu am de ales - trebuie s-o suport asa cum e.

Agitatia spiritului.

Incearca o eliberare apasatoare. Se zbate pentru trup, uitand, astfel, sa-i ajute scaparea. Momentan se afla in temnita ratiunii. Mai tarziu va afla ca totul s-a camuflat intr-o minunata agonie, care n-a reusit altceva decat sa-i zdruncine spiritul.

(..)
Tocmai cand incepuse sa cunoasca secretul linistii, a aparut ea, asa, din senin, soptindu-i TOT ceea ce isi dorea sa auda de la ultimul EL incoa'.

O simt calma, dar inauntrul ei stiu ca are loc vesnica lupta.
Inca o iubim.

Spirit regasit.

Tocmai ce i-am cantat. Ea mi-a luat chipul in palme si mi-a raspuns prin versuri. Prin cuvinte si necuvinte. Prin saruturi si tendresse.

Zdrobindu-i sanii la pieptul meu, am simtit-o toata.
Sarutand-o, i-am simtit gura si glasul.
Iubind-o, m-am simtit pe mine.

Inca o iubesc. Cu cat o simt mai mult, cu atat imi dau seama ca tot ceea ce reprezinta ea devine o obsesie pentru mine. O obsesie morbida, o nevoie bolnavicioasa si imperioasa de a o avea, ce imi cuprinde ratiunea si sufletul. O obsesie care ma tine-n viata.

(Ea insasi reprezinta viata fara de care am sa cunosc bezna din lumina. Alaturi de ea am sa inving dorinta mortii, care in absenta ei naste o lumina orbitoare-n mine.)

O ador si e a mea.
Si-atat.

Sunt multi si nu-i niciunul.

Isi inclina zambetul asupra lor. Pare deprimata, dar de fapt zambeste. Zambeste si plange. Ii iubeste pe toti si -totusi- pe niciunul. Se ascunde de ei, caci acesta pare-se ca e singurul mod in care ei o pot vedea. Isi ascunde mirosul sub parul sau, pentru a fi simtita din departari.

O iubesc.

Ii iubesc ochii care au devenit o cascada de lacrimi in ultimul timp pierdut. Ii iubesc buzele care nu mai sunt ale mele. Ii iubesc trupul care tremura la suflarea mea si-i iubesc mainile care tresar la sarutari.

Ii ating pielea ca s-o uit.

O strang in brate si-mi prind mana-n parul ei, care inca nu si-a pierdut mirosul de altadata.

Ma pierd in ea.

O sarut pe gat si-o uit.

Ma rup din bratele ei si mor.

(Ah, cat am iubit-o! Ah, ce fericire! ..ce moarte implinita!)

Cuvinte mari scrise in format mic.

-Iubesc tot ce esti.

-Tot? Si daca sunt un nimic, ce mai ramane de iubit? Unde e totul si cum sa-l caut inauntrul meu gol? Unde, iubitule?

..unde?

Audiatur et altera pars!

Bem si cantam.

Visam ca iubim.

Fumam.

Asteptam.

Dorim sa fim.

Traim.

Simtim ca suntem.

Vorba aceea..

Ce a fost si ce-a ajuns..

Bozo.

Iarna, dulce iarna!

Da, pare-se ca a venit. Odata cu ea, toate blanurile somnoroase au iesit de la naftalina. Pe strazi, chipurile sunt mai rare, iar cand se ivesc, se afla sub imensul châle blanos, luand astfel imaginea unor rosieni boemi. Cafenelele lui Arhur sunt mai pline ca niciodata, iar parcurile Reginei, singuratice si necalcate decat de acordeonistul meu, care se incalzeste din cand in cand cu o tigara ieftina si de catre acei patrupezi infrigurati, care spera si viseaza in dardaiala lor suferinda, la o cina calda si gustoasa.

Ea viseaza la sarbatori. La cele de altadata, cand sorbea din vinul fiert si privea, de la fereastra aburdinda, cum iarna se scurge prin ai ei fulgi desi si voluminosi. Privea la inca un Craciun solitar si la un Nou An timpuriu.

Inclin sa cred ca incepe a visa din nou si ea. Asemenea patrupezilor, va continua sa viseze. Asemenea lor, se va hrani cu visurile, caci aceasta iarna se prevede mai trista ca niciodata. Mai goala si mai 'fara de visuri' ca oricand.

Obidire.

Vis placut.

Constrangerea EUlui.

Pare-se ca trebuie sa ma descos. Ce as putea sa spun? Nu am nimic de spus. Nu am ce sa povestesc, caci n-am amintiri. Nu-mi aduc aminte nici macar de un moment pe care sa-l fi trait cu atata dragoste intensa, incat sa mi-l amintesc azi si poate peste zeci de ani. Nu-mi amintesc de niciun barbat pe care sa-l fi iubit. Nu-mi amintesc sa fi fost fericita intr-o zi anume. Nu-mi amintesc niciun sarut si nicio zi de sarbatoare minunata in bratele vreunui adorat.

(..)
De fapt, mint. Imi amintesc din fiecare cate putin, si totodata imi apar in minte atat de limpede toate acele momente, incat parca le-as fi trait ieri. Imi amintesc saruturile iubitilor, zilele in care ma bucuram de ei si toate acele momente pe care le traiesti o data, poate de doua ori in viata.

Imi amintesc si-mi pare rau pentru faptul c-al meu subconstient poate exercita o asemenea putere asupra spiritului meu prea jalnic si mult-prea plin.
As fi vrut sa fiu goala.

Si ce-ar fi daca omul n-ar mai avea amintiri?
Ar fi mai fericit?
Ar mai fi om, sau ar fi doar o neprihanita fiinta?

Șaradă.

Iarna noua, iubiri vechi.

Da, toate-s noi si vechi sunt toate. Gandurile mi se indreapta catre noi iubiri. Traiesc sentimentul unei vechi impliniri.

*Dar stai, nu te bucura! Doar stii ca ceea ce simti nu e tocmai fericire, dragule..

Clipa, stai !

Simt nevoia sa scriu. Ceva. Orice.

Asemenea poetului, am nevoie imperioasa de-o tigara buna si-un pahar de vin din care sa ma infrupt insetata, inainte de a asterne pe a mea fila inca o ineptie din lungile si multele pe care aceasta va fi nevoita sa le accepte, ba chiar sa ajunga sa le iubeasca intr-un mod impus si tacticos acceptat. Din pacate pentru al meu spirit, pachetul de nicotina s-arata gol, iar sticla de vin e facuta tandari, undeva la vreo doua sute de metri sub fereastra camerei mele, caci am azvarlit-o azi-noapte grabnic si fara regret, in timp ce incercam sa ma reculeg dupa o criza de nebunie si singuratate.

('O, ticalosa minunata!')

Plin de emfaza, plaivazul cade la podea. Nici nu ma sinchisesc sa-l ridic. Raman la fel de absenta, tacuta si indolenta.
Fila, pe care o vroiam infierata, ramane nepecetluita, stigmatul gandului ramanand imobilizat in cearneala condeiului. Ma prapadesc si eu odata cu bezna. O tigara imi iese din sacou. Raman intinsa pe podea. Fumez.

Cine mai are nevoie de ganduri, iubire si lumina?

Deplangerea zilelor ce-au fost.

Imi plang zilele, la fel cum ma plange el pe mine. La fel cum ma plang si eu, de altfel. La fel cum plangeam impreuna, odata, de fericire ca ne avem. Acum plang ca ne-am pierdut. Inca te caut in bezna in care ne iubeam, inca-ti caut mirosul pe-a mea perna. Inca te caut pretutindeni. Te caut si te gasesc pierdut, iar eu ma simt gasita in pierzanie. Te simt inca acolo, de unde-ai plecat, insa nu esti de gasit.

Unde mi-ai plecat, iubitule? Intoarce-te si cearta-ma din nou! Cearta-ma ca nu vreau soare! Cearta-ma ca te iubesc mai mult decat suporti. Cearta-ma ca inca o fac.

Ea dă glas necuvantului.

Nu scriu despre suferinta, durere, neimplinire, dezamagire. Scriu despre trairile Androginului, neformat inca. Nu scriu despre lucrurile-n alb-rosu-negru care-mi dau o stare de bine. Scriu despre negrul din mintea mea. Scriu despre ea, care nu mai zambeste, iar asta pentru ca traim prin ceilalti si pentru ca respiram acelasi aer. De aceea nu e fericita, iar Androginul nu se va fi format inca!

Imbulzirea fantasmelor.

Sunt multe femei in ea, prea putine suflete, prea multe secrete si mult prea multe vene in care curge lapte. Prea multi barbati care si-au lasat amprenta, prea multe regrete intarziate, prea multe imbratisari tardive. Prea multe dezamagiri, mult prea multe adeveriri si prea putine zambete. Prea multe ganduri, mult prea putine simtiri. Prea multa Viata ce tinde catre Moarte.

Prea mult Iad, mult prea putin Rai.

Descatusarea mintii.

Am ajuns la concluzia ca nu trebuie neaparat sa te-ntepi in spini, ca sa urasti trandafirul. Nu trebuie sa saruti o gura, pentru ca ea sa tanjeasca apoi, dupa nenumarate altele. Nu trebuie sa iti fie dor, pentru a trai durerea. Nu trebuie sa plangi, pentru a uita. Nu trebuie sa vorbesti, pentru a te face auzit. Nu trebuie sa fii imbratisat, pentru a simti patima. Nu trebuie sa fii iubit, ca sa fii fericit, la fel de bine cum nu trebuie sa fii fericit, ca sa traiesti fericirea. Nu trebuie sa fugi, ca sa te lepezi de trairi. Nu trebuie sa castigi o lupta, pentru a fi invingator.

Nu trebuie sa inlocuiesti zaharul cu mierea, pentru a indulci ceaiul.
(..)

Asa suntem noi, muritorii..

..ne cladim fericirea pe nefericirea altuia.

(Va daruiesc a 3-a parte din esenta mea divina, pentru a va umple golul voua, vinovati nefericiti. Va daruiesc si va promit c-am sa va ingrop zilele in noaptea ce vine. Cenusa usoara, ingerilor!)

Sodomirea Inaltului

Suflete daramate
Si de vant purtate,
Aduceti-l inapoi,
Unde eram amandoi,
Prinsi de zori in a lor pat,
De-acum fie blestemat.

Caci s-a dus cand l-am iubit,
Spre al marii rasarit,
Unde soarele-i chiar ea,
Plecata asupra mea,
Sa imi curme linistea.

Cand pierduta dragostea,
Cerul mi-o va alina
Si-i va spune-ntotdeauna
Ca eu am fost singura,
Mai presus de ei si ea.

Si cand zeii n-or mai fi,
Pe cand ma voi prapadi,
Voi uita c-al nostru pat
E al meu altar curat,
Unde soarele ne plange,
Caci a distrus o minune.

Convertirea femeilor-carpa.

Da, da, s-au convertit intr-un mod pur si inocent la curvăsăraie, caci toate curvele sunt fericite.
La dracu cu toate curvele, care-si prostitueaza sufletul pe o marca slefuita.

Dulcea noastra toamna..

..al carei timp a sosit cu ziua de azi, va avea ca scop ingalbenirea zilelor noastre.

(..)
De ce toti imbatranesc toamna..
si de ce toti imi imbatranesc toamna?

Am sa spintec teișorul..

..si am sa-i promit ca n-am sa-ti mai umbresc umbra, caci m-am convins. Exista doua tipuri de flori : sunt tufe si sunt roze. Tufele sunt pentru cei ca tine, iar rozele sunt pentru ceilalti. Mie imi ramane izma.

(Noi si toamna palida.)

Avem un loc vacant!

Da, cubul lui Nichita, de fapt, este EA cu 6 feţe. Pentru fiecare latura a sa, exista cate o diagonala ce ii formeaza traiectoria pana la acea latura care o uneste de EI.

Din fericire, dupa cum bine stim, pentru ea, cubul lui Nichita este un corp geometric de origine jenanta. Ochiul lui Homer e orb, iar razele nu exista, caci ploua.. si ploua atat de urat, incat i se pare ca niciodata nu a mai plouat atat de frumos la fereastra sa.

Intr-un final, dupa lungi cautari, ciocanul nu e gasit, iar gura-i ramane nesarutata.
...
Biata infanta!

Zi 'de peste'

E o dimineata frumoasa, ce-ncepe cu dupa-amiaza zilei. Pisoiul are pofta de joaca, afara nu e soare, iar eu ma simt precum vulpea fara coada. Pestii mi-i va aduce seara, caci noaptea se arata instelata.

Azi si maine vom manca peste rece, iubitule.

Plansetul cocosului

Intr-o alta lume, pierduta si tacuta.. va fi luata de catre acele fapturi angelice cu chip diavolesc, menite sa-ti talhareasca pana si ultima bataie de inima. Maine vor veni dupa ea. Din fericire, eu ma aflu la capataiul ei si n-am sa-i las nicicum s-o ia de langa mine.

(...)

Si din cauza voastra a devenit un om rau, caci cheia drumului era insasi nemurirea sa. Din cauza voastra ea nu mai e ce a fost. Din cauza voastra va fi intotdeauna ce este acum.

Dezordinea din piept.

Ea spune ca nu mai vrea nimic. Nici macar mana intinsa.. care -odata- ii netezea parul. Nici macar atat.

*De ce am sentimentul ca nu e buna pentru nimeni si de ce nimeni nu e bun pentru ea? Unde greseste si unde trebuie sa se indrepte?

(..) Sau poate ca ar trebui sa-si onduleze parul.
Poate maine are sa fie altfel.

("Ingenuncheat la pieptul ei, o soarbe si o ravneste,
caci ce-a fost - de-acum mai este, iar ce este - ei vor fi!")

Abioticul sezut

Poate ca o parte din intregul ei s-a exteriorizat prin prisma mea, sentimentul ei de departare si deschidere interioara manifestandu-se cu ajutorul starii mele de goliciune si disperare, caci ce a fost al ei.. eu am, intr-o alta lume si-o alta materie. Gandul meu negru se departeaza catre ceea ce duce intr-o groapa goala.

..si sa ne impotcovim privirea..

Nimeni nu mai e la fel si toti parca-s altfel. Frumusetea ia nuante stricacioase si pocite, iar uratenia pare sa triumfe in al nostru suflet. Toti sunt unul si unul e ca toti, iar ea pare sa fie ingerul salvator.. care inca incearca sa-mi puna potcoava ochilor orbi.

Presupusul om de carte

Cam asa este DANSUL. Un animal rational, avid si permanent dornic de gustul foilor bancare. Eu ma simt scarbita si-i dedic recenzia maritei sale persoane, oropsita in valori morale, intelectuale, spirituale. Las pixul jos si inca alte doua parale.

Blanita-n nas, blanita peste tot.

Am sa va aduc la cunostinta faptul ca toate brosele mele au prins viata, iar toti oamenii pe care aveam ocazia sa-i cunosc si nu i-am cunoscut, s-au complinit in motanelul meu. Ma bucur de un nou si mult prea-asteptat prieten - Bozo.

"Un pisoi este atat de flexibil incat ai impresia ca este dublu; partea din spate a corpului este echivalenta cu un alt pisoi, cu care partea din fata se joaca. Pisica nu decopera ca are o coada care ii apartine pana cand nu calci pe ea." Henry David Thoreau

"Pisicile stiu cum sa obtina hrana fara munca, adapost fara limitarea libertatii si dragoste fara pedeapsa". W.L. George

"Pisica are prea mult spirit pentru a nu avea inima". Ernest Menaul

Fluture-cap-de-mort

Al meu necunoscut, ascuns si -totodata- parca inexistent, am sa-ti acopar corpul de moile maine in zori. Pana atunci - descatuseaza-te, scapa-te din robia scoartei, caci am sa-ti ofer o viata de fluture mort si larva vie. Somn adanc.

Invatatura.

Am ales sa imi dedic timpul incercand sa perfectionez acea parte imperfecta a lor, acea imperfectiune care nu avea decat rolul ciobului din talpa.

(..)

Azi mi-am pierdut piciorul, iar talpa mi-a fost sfartecata. Ciobul s-a pierdut, iar cubul perfect al lui Nikita s-a spart.

In rest - mizerie.

Avant spre spanzuratoarea din bratele mele.

Asemenea tiranului, am ramas singura in camera de tortura, unde, dupa ce mi-am ucis ocnasul fericita si imbatata de ura, nu mi-a mai ramas decat sa spal podeaua de sange. Amintirile-mi rasuna-n cap si dusmania-mi clocoteste-n vene.

(..)

Si nu-mi doresc decat sa-l mai omor o data.

In coma spirituala.

Se simte precum un picior ce urmeaza a fi amputat. Rana pe care a suferit-o tocmai ce s-a cicatrizat. Din nefericire, coaja a acoperit intreg puroiul, iar murdarirea a ramas in interior.

(..)
Momentan e-n agonie. Starea sa letargica ma face sa rad. De ce -oare- nu s-a gandit mai devreme la ceea ce i-am transmis? Poate ca a sa coptura reprezinta tocmai acel drum ce duce catre osul nelovit si dorit dupa mizerie - loc unde-si va face popasul -din nou- acel virus omniprezent.

Alean.

Azi noapte ti-am plans moartea. Azi ai inviat din nou in ale mele brate, iar maine am sa-ti cant de dor.

Gand dintr-un moment.

Am spus-o, o spun si am s-o spun in tot acest proces de vietuire. Tot ceea ce simt, gandesc si spun.. este peste puterea celorlalti de a intelege. De ce sunt sociopata, salbatica si parca 'trasa' din cea mai arhaica maimuta primitiva? Pentru ca toti acesti oameni care ma inconjoara, pe care-i aud si simt zi de zi, nu sunt decat acele creaturi care si-au materializat spiritul in obiecte si dorinte laice. Nu sunt decat acele oi din turma, cu care, vrand, nevrand, trebuie sa-ti imparti aerul si hrana.

(..)

Regret si zbier, caci este strigator la Cer! Gardul este mult prea inalt pentru a putea scapa, iar picioarele-s mult prea scurte pentru pasuri marete!

(..)

Ridica-ne-am la Cer, sa ne privim propriul oier cum ne fura lana! (..) Abia atunci o sa realizam de ce Dumnezeu plange atunci cand ploua.

Somn nedormit

Povestesc despre un moment din viata mea, pe care l-am trait in timp ce dormeam. Pare-se ca m-am culcat in al meu pat si m-am trezit langa un copac, la marginea unui sat din nord-est. Mi-am inceput dimineata numarand frunzele ce-mi cadeau deasupra capului, in adierea vantului. Dupa ceva timp, m-am ridicat si am pornit-o spre drumul pe care-l speram a fi cel promitator. Pe drum, din nefericire, nu i-am intalnit pe Mama Furnicilor, Imparatul Serpilor si pe Piticul cel Prietenos, dovada pentru care viata nu-i ca-n basme. Ba mai mult - nici macar visele nu-s ca-n basme, constat tanguitoare. (..) Mergand, am dat de bucataria din casa mea, a carei masa ma astepta cu orez si scortisoara. Deodata aud o bataie in usa si ma trezesc brusc. 

-Buna dimineata! Te asteapta orezul si toamna in gradina. Ai face bine sa te grabesti, caci bobocii se numara o singura data!

(..)

Cobor din pat. Sunt plina de frunze si de lacrimi, iar vantul inca adie.

Trupu-mi salasluieste in Verona

Cineva sa-i izgoneasca pe Montague (..) si pe toti cei in ale caror vene
curge sange pur-albastru!

Mi-am luat portia de zahar.

Inghit in sec si ma culc. Somnul dulce e mai bun cu o lingura de scortisoara.

Eu sunt acea fericita Nicoleta

Intrebarea este : eu trebuia, sau nu trebuia sa respir pe-aceasta lume? Curios de trist. Se prea poate ca mai tarziu, acesti toti ani trecuti.. sa se dovedeasca a fi unii nemeritati si trecuti cu vederea de catre Dumnezeu. Dar eu il simt pe El, desi cum sa gandesc si cum sa fac sa-mi simt rostul? De ce sa ma indoiesc ca sa gandesc.. si de ce sa gandesc ca sa exist? La naiba cu Descartes!

(..)

..si de ce nimeni nu ne intreaba, inainte de-a lua prima gura de aer lumesc, daca intr-adevar ne dorim asta? Pe cine sa judecam mai tarziu si pe cine sa zeificam?

(..)

Orele tarzii se dovedesc a fi cel mai bine venite de catre inima Sfantului meu - cea prevestitoare si aducatoare de spirite singulare.

Puntea de la apus.

Pentru tine, cel care inca n-a aflat ca traim intr-un razboi interior, iti strig un lamentabil : "cruta-ma!". Al tau steag alb de mult s-a inaltat peste campul meu de combatere. Ti-am daruit din pacea razboiului meu, iar tu m-ai bucurat cu o lupta - o lupta pe care aveam s-o pierdem amandoi, intr-un bun -si asteptat- final. Si inca-ti strig : "Ridica-ti steagul alb, nobil soldat, caci armata ta-i un vames ce ma duce dincolo de camp!", dar tu esti surd. Iar ochiul meu chior nu te vede.

(..si inca-mi astept calul de razboi.)

Murdarire limpede.

Cu cat e mai aproape de mine, cu atat mai departe e de noi. S-a dovedit a fi doar o rufa ingalbenita de zile si praf, iar cei ce i-au spalat capataiul n-au facut decat sa ma albeasca pe mine.

(..)
Iar eu n-am facut decat sa ma tavalesc din nou in tarana casei noastre.

Si a cazut in abisul plin..

De cand a aflat ca sfarsitul nu este la marginea prapastiei, isi simte pasii tot mai aproape de marginea ei. Impinsa - parca- de catre o mana divina, se apropie tot mai mult. Incerc sa o opresc, dar o mana o impinge, o indruma catre buruienile golului. 

-Cineva sa-i taie radacinile, va rog! -strig in abis.

Niciun raspuns.

Nici urma de ea.

La granita dintre cuvant si necuvant.

"Aceasta este scrisoarea mea de adio. Este ultima mea scriere, in care incerc sa ma cunosc din perspectiva scriitoarei, a aceleia care incearca sa dea glas a ceea ce eu nu pot sa transpun intr-o alta sfera. Este al meu ultim bun-ramas. Ultima rasuflare si ultima lacrima daruita. Ultimul sarut neprimit si ultima imbratisare dorita. Este ultima mea strigare in care imi deplang sangele curs in toti acesti ani de tortura morala si trupeasca. 

(..) Este a mea ultima secunda.. pe care o petrec in al nostru loc, sub al nostru cer neimpartasit. Regret cu dor si cu bratele intinse, caci ai fost unul cu mine si vesnic al meu. 

Si vreau sa-mi ierti, iubitule, al meu gand necugetat, caci sunt o nenorocita fara cale de-ntoarcere si fara leac binecuvantat. 

Inchid aici aceasta mica parte din a mea ultima scrisoare, in speranta ca pasul tau nu va intarzia in calea salvarii mele din Infernul gandului."

Progresul soarelui.

Se afla in asteptarea unui interminabil crepuscul. Maine va afla ca dimineata nu e decat acea mica parte din zi.. in care, sezuta la pieptul lui, va afla ca soarele prinde culoare - undeva spre aprins. 

(..) Cand va constata si el, oare, la randul sau, ca soarele nu va prinde nicicum culoare, daca ea, plecata si izgonita din orizont, nu va mai fi acolo? Cand va simti ceea ce simte soarele in drumul sau aprins si cald de atatea rugaciuni? 

(..) ..si cand ma va iubi soarele, asa cum iubeste ziua?

(ne)NOROCIRE

Se pare ca toate corabiile au esuat. Precum expresia populara - toate corabiile mi s-au inecat. Privind spre tarm, nisipul pare gros si invadat de scoici sparte - de valuri.. sau de catre niste talpi nenorocite. 

Unde imi este formatul de eventai al propriei scoici si cine ii va lega lui panzele, inapoi, pentru a se putea intoarce la nenorocirile din urma-i?

Acalmie.

Cineva spunea ca cele mai profunde lucruri se petrec in tacere. S-a inselat. Cele mai profunde lucruri se petrec NUMAI si DOAR in asteptarea sa.

Regrete.

Azi mi-am dat seama de faptul ca lucrurile pierdute sunt regretate mult mai tarziu, lipsa lor simtindu-se dupa o anumita perioada de timp. In prima faza, intervine inevitabilul soc, care, parca.. iti curma orice lacrima si simtire. Apoi, in timp.. durerea absentei se face simtita.

(..) Mi-e dor de ceea ce am avut odata.. si de ceea ce n-am sa mai am in veci. Mi-e dor de inca un an - cum era.. si cum as fi vrut sa fie mult timp 'de-atunci.. incolo'. Cine spunea ca cifra 3 e magica, inseamna ca nu s-a gandit la ambele parti ale sale, reunite. Astfel se formeaza cifra 8.

..da, a inviat!

Traiesc bucuria zilei. Ma bucur de cei ce n-au fost - si sunt, de cei care sunt (..) si ii regret pe cei care au fost si nu mai sunt. Stiu ca.. desi pezenti fizic nu mai sunt, ei traiesc, caci clipa e nemuritoare si amintirea-i vie.

Paste fericit!

Glorificarea spiritului - preaslavirea faptei.

..pentru ca minunea Lui consta il faptul ca te am.

Cand petalele incep sa cada.

..ce se intampla? Incepi sa blestemi ploaia, cum ca de ce intarzie. Pai.. uite! Uite de ce intarzie! Ai vrut soare, soare ai! Acum trebuie sa-i maturi petalele.. si sa astepti primavara din nou.

Cand pescarii nu cunosc gustul pestelui.

Se pare ca a fost prinsa in undita. Momeala, preparata mult prea bine inca din timp, s-a dovedit a fi tocmai acea otrava de care are nevoie ratonul pentru a iesi din cusca-i plina cu capcane. (..) Azi a inotat in adancul lacului. Maine va afla ca nu e doar un lac, ci propriu-i sange, in care ea inoata fericita si imbatata de mireasma.

E asa si e si altfel.

E asa cum il vad eu, doar ca atunci cand il privesc pare altfel decat este.
(..)

Mie-mi pare ca-i o pasare, deseori. Dar nu e vorba nicidecum de o pasare oarecare, ci de una aducatoare de nenorociri. E vorba de acea necuvantatoare care mi-a talharit cantecul cu ale ei pene colorate in vii si ciudate nuante si careia am cutezat sa-i blestem glasul bland si infricosator. Inca nu si-a gasit rostul. Eu nici atat. Nici ea nu intelege cum de-a nimerit dincolo de gardul strazii mele. Probabil ca trebuie sa am grija de ratacirea ei. Sau poate ca ar trebui sa o las prada sarpelui care inca nu si-a gasit culoarea.

(..)
Sau poate ca doar ar trebui s-o privesc si sa-i admir frumoasele pene.

Al meu trecut inseamna durere netraita.

Abia azi imi dau seama cat de mult sufera poetul, inauntrul.. si in afara lui. Abia azi realizez ca acele pagini scrise nu sunt altceva decat rodul singuratatii si nefericirii sale.

Penitenta.

E ca un cantec batranesc..

Cunosti vorba aceea.. 'apa trece, pietrele raman', cu siguranta. De stiut, si eu o stiu, doar ca incerc sa-i gasesc o interpretare pentru a-mi explica alte fenomene fundamentale. Ba mai mult, la un moment dat chiar am vrut sa distrug -mitul- (..) si am reusit, intr-o usoara si puerila masura. Sezuta la marginea unui rau curgator.. am constatat ca unele pietre chiar sunt luate de catre apa. In ziua de azi, am asociat aceasta imagine cu un moment 'fugitiv' prin care trec. Am realizat ca odata cu 'plecarea' pietrelor, din locul unde-au fost puse, Dumnezeu stie de catre cine, raman goluri. Eu le numesc -golurile raului-. Aceste goluri, fie ca vor fi 'umplute' de catre alte pietre, ele vor ramane asemenea cuiburilor ce inca nu-si gasesc pasarea care i-a alintat cu ramurele - niste goluri inauntrul carora vesnic va exista un alt gol, chiar de -aparent- acesta va fi acoperit.

Eu inca traiesc cu speranta ca toate aceste goluri vor fi umplute de catre acele pietre care le-au format. Important nu este timpul pierdut, ci faptul ca odata regasite, acestea se vor aglutina intr-un mod unic. Sper ca acele pietre care pleaca, pleaca cu scopul de a le ceda locul acelora care nu-si gasesc pacea in rau, acelora care -candva- au fost izgonite de catre acele inevitabile vartejuri.

(..)
Si ce-i de facut? Cine sa ne invete cand, cum si de ce trebuie sa ramanem neclintiti in fata lor?

Pe cand un bilet?

Pare-se ca trenul a inceput sa miste. Il priveste cum zbiara-n larg.
(..) Il privesc si eu.

(..)
Tocmai ce am realizat ca era trenul meu.
Si ce se intampla cand nu stii cand si in ce tren sa urci?

..din inaltul Cerului.

Da, cred ca am ajuns intr-unul dintre acele puncte-limita din viata mea. Trag concluzia, in urma celor traite, netraite, gandite si negandite, ca-n momentul in care incerci sa te ridici de la sol si realizezi ca nu ai cu ce zbura, simti cum Cerul iti cade undeva sub nivelul 1 al Pamantului, undeva sub talpile tale. Cu toate acestea, tu inca n-ai invatat sa zbori, iar aripile nu dau semne de inaltare.

(..)
De ce nu pot sa privesc si sa fiu mai sus de ceea ce ochii lui pot cuprinde si de ce toti cei care reusesc sa-ti smulga cate-o bucata din aripa, din cand in cand, se dovedesc a fi, intr-un final, aceia care ti-au taiat aripile din zbor?

Ravnirea lui Eros

Tot ceea ce vreau este chiar aici, langa mine, undeva imprejurul meu. In jurul meu vibreaza acel omniprezent care inca nu si-a trait animatia fizica. Mi-am dat seama de faptul ca avandu-l langa mine, unele lucruri se vor pierde de la sine, ca si unele parti de-ale mele, de altfel, ce ma defineau pana sa-l simt in si in afara mintii mele. Nu-mi pasa. Toate aceste lucruri pierdute sunt tocmai acelea care nu conteaza si pe care le-as da oricand in schimbul prezentei sale, fie fizice, fie de-o alta natura superioara, caci.. tot ceea ce n-am avut, si n-o sa am niciodata, se afla chiar aici, in bratele mele.. si nici c-am sa le despart vreodata.

Un imbold al pasului (..)

Cand eu am sa devin ceea ce vrea el sa devin si cand el o sa devina ceea ce vreau eu sa devina, inseamna ca amandoi am atins pragul in care - cu.. sau fara voia noastra - avem sa devenim noi.

Asa se pare..

..lucrurile mici, frumoase si simple sunt cel mai greu de priceput de catre mintea omeneasca. Ce putin.. de catre a mea. Inca ma aflu in procesul de formare. Oare ignoranta mea inca nu si-a atins apogeul?

Cand urmele lasa urme. (Pentru F.)

Se vede acelasi baietel care se uita minunat si vrajit la valurile care-i sparg castelele de nisip, intrebandu-se "de ce?" si realizeaza ca va face tot posibilul ca sa ramana "acolo", cautand raspunsuri, fara a considera asta o viata pierduta, spune el. Acum se afla in asteptarea momentului in care voi dori sa ne asezam amandoi in fund, si eliberati de "valuri", sa il ajut sa recladim castelul, in cetatea unde oamenii inca mai cauta bobocul perfect de floare de cires.

Ce pot sa-mi doresc mai mult?

Ti-am mai spus..

..lumea e absurda! Stii ce se intampla cand toti au dreptate?
(..) Niciunul n-are.

Cancer in metastaza

..of, e unsa cu toate alifiile.. si tot nelecuita s-a dovedit a fi. De cand cu primavara aceasta inverzita, nervii si anticorpii morti, inţurţurati de presupusa iarna.. si-au scos palariile la vedere. Zbiara, urla si se-agita in prezenta leacului, ca si cum n-ar vrea sa plece.. ca si cum ar vrea sa ajute la moartea, sinuciderea mea mintala, inconstienta si intarziata. Mult prea devreme de final, am sa le ofer o parte din a mea viata imbatranita prematur. Am sa le ofer o mica parte din moartea mea obositoare, chinuitoare si mult prea-mult asteptata.

(..)

Iar ei cine-i va aduce-o floare, in prima zi de dincolo?

Gandeste VERDE!

..e suficient. Apoi, toate vor decurge de la sine.

O parte din ea.

Se simte subestimata, valorile-i morale nefiindu-i apreciate pe masura. Va compatimesc, oameni buni.. si va inteleg, pe de alta parte! Nici macar ea nu stie cat de valoaroasa este. Va afla, odata cu voi.. si-si va da seama cat de speciale sunt partile sale, atunci cand isi va scoate toate mastile si va da glas lucrurilor negandite, gandite si nespuse. Nu incercati s-o cunoasteti. E ca si cum ai incerca sa surprinzi petalele unei flori.. fotografiate-n alb-negru.. si sa reusesti, intr-un final, sa i le smulgi in culori vii. Efortul depus reprezinta ceea ce eu numesc 'betie cu apa rece'. Da, intr-adevar, vom reusi sa ne imbatam cu apa rece! Niciodata n-ai sa gasesti o vie culoare in esenta ei. Totu-i mort si fara apa, iar ea petale nu mai are..

(..)

Si cine ii va da pamant.. si cine-o s-o sadeasca iar? , caci radacina-i smulsa iute.. din negrul sau si-uitat altar.

Scriere din 2005..

Desi ne aflam la sfarsitul lui decembrie, e destul de placut si cald. Constat cu satisfactie ca nu sunt singura care si-a lasat taiorul in cuier. Afara.. soarele a cuprins intreg orasul. Atmosfera vibreaza. Ma opresc la cofetarie sa cumpar prajitura cu fructe. E numai un pretext. Inauntru se afla Arthur. Ma intreb ce atitudine trebuie sa iau. Nu am timp sa reflectez. Intru. Miroase placut a scortisoara si esenta de brad. Madam Dello, o femeie marunta, zvelta si usor ofilita ma intampina cu o prajitura artistica.. in timp ce-mi face un semn discret catre Arthur. Deodata aud : 'La multi ani, Regina!.. speram sa te gasesc aici!' - Ca intotdeauna, foarte gentil.- Mi-a adus cativa trandafiri rosii. Imi saruta mana reverentios si cast, dupa care ma invita la o cafea. Se asaza langa mine. Pare absent.

-Ce-i cu tine?
-Se implinesc doi ani de cand nu mai stim nimic unul de celalalt. Spune-mi, as putea sa fiu fericit? Mi-a fost..

Si tace. Ezita, ca-ntotdeauna.

(..) Intr-un final, isi ia inima-n dinti si-mi spune:

-Mi-a fost dor de tine, draga mea..

Zambim. Imi prinde barbia si ma saruta. Nu ma opun.

Chelnerita, o fatuca pufoasa si apretata se apropie sa ne ia comanda. Nenorocita, a nimerit in cel mai nepotrivit loc, la momentul cel mai nepotrivit, imi strig in disperare!

-Doua cafele! ,cere scurt Arthur, pe care, dintr-o data.. il vad cu tigarea aprinsa. Urechile imi vajaie.

Imi povesteste, in timp ce incearca, neputincios.. parca.. sa-mi arate ce forme mirifice-i incearca fumul, cat de plini au fost acesti 2 ani. Il privesc cu sincera admiratie si imi dau seama ca ma simt oarecum cumpatata, echilibrata in a sa prezenta. In timp ce-mi vorbeste.. ma apuca de brat si ma trage usor spre el. Am dintr-o data senzatia ca aerul din incapere s-a concentrat. Privirile ni se intretaie. Secundele sunt decisive. Ochii lui ma fixeaza linistit. Tremur.

(..)

(Continuarea? - Fila pierduta. - )

E de-o vanitate inimaginabila!

La naiba cu demnitatea si cu acel orgoliu nemasurabil! 'Cand o sa inveti ca ai numai de pierdut din cauza lor, copile?' , imi rasuna in a mea minte acea ironica si crianta voce. Cand o sa te maturizezi.. si cand o sa-ti dai seama ca ale tale ganduri pasagere nu vor lua sfarsit.. decat in momentul in care o sa ajungi pe celalalt mal, cel superior acestuia? ..si cine-ti va aduce-o barca, cand vapoarele in larg se vor pierde.. si duse vor fi?

(Si urc-o acolo, cat mai sus.. / Si spune-i : 'Priveste-n sus!' Caci si Cerul i se inchina, ca-i doar ea, dulcea copila!)

..nici gand sa privim lucrurile din acelasi unghi

Numai gandeste-te : cand eu aleg 3 linii si doua puncte, tu alegi traiectoria. Cand eu aleg sa vin spre tine, tu spui ca vrei sa zbori. 

(..) 

Cand o sa ma iubesti?.. si cat va trebui sa ma inalt, pentru a reusi si eu, la randu-mi, sa te iubesc pe tine?

..cand totul s-a repercutat in a sa minte

Da, cu totii avem doua fete.. si anume : una - cea cu care ne nastem.. si cealalta - cea pe care ne-o formeaza societatea. Azi si-a dat si ea seama de faptul ca, in ceea ce priveste 'spusa' , ea nu face exceptie, dat fiind faptul ca din elita restransa fac parte doar cei care inca n-au spart oglinzile din spatele fetei.. si-i este teama, in acelasi timp, de faptul ca-n timp ce se va privi-n oglinda, peste ceva vreme, nu va vedea decat acel chip distorsionat, care, la un moment dat, a fost un straniu format al cioburilor create de mana lui.

Efectul de bumerang

Nu e un om rau. Cel putin.. nu e atat de rau precum sunt ceilalti. Nu pentru mine. Tot ceea ce-a primit pana acum.. n-au fost decat acele lucruri pentru obtinerea carora nu s-a zbatut niciodata, iar ceea ce nu a primit inca, constituie ceea ce putem sa numim 'plinul golului'. Sufletul sau reprezinta, in ziua ce azi, acel avort regretat ; lepadatul jelit de catre a sa blestemata si nenorocita mama.

(..)
Uneori imi doresc sa-l iau in brate.. si sa-i acopar pustiul plin. Uneori stiu ca si el ar vrea. Nu ne cunoastem, insa..

Nimicnicie

Vorba aceea, nu trebuie sa vrei nimic altceva decat nimicul care e in tine. Sa vezi in rosu si negru, cu usoare nuante de alb si gri.. reprezinta ceea ce exista dincolo de fiinta ta spirituala. Reactia chimica a culorilor se materializeaza.. incet, incet, in profunzimea aparatului fotografic din palma ta.

(..)
Iar cand palmele noastre se vor unifica.. o sa-ti dai seama ca tot ce e-n tine.. reprezinta esenta mea.

Bietul patimas impermeabil

Am ajuns la concluzia ca e suficent sa faci o miscare gresita, pentru ca ceea ce numim 'INTREG' sa se fractioneze in mii si mii de corpusculi meniti sa exprime durere. Tortura lor, atat morala, cat - parca - si fizica.. iti lasa niste nenorocite si dezastruoase urme intratabile. Si care-i remediul pentru descompunere? Unde cautam fisura divizarii TOT-ului si cine ne-o repara?

Aviz refractarilor : dragostea arde, dar lipsa ei usuca!

A fost folosita pe drept de pansament. Ranile, mult prea adanci la inceput, se pare ca au inceput sa se cicatrizeze, ea nemaifiind azi.. decat un dulce leac al vremurilor bune. Si ce-i de zis? Ce-i de facut si cine-i vinovat pentru toate acestea? Cine sa indure? Cine sa ispaseasca.. si cine trebuie sa stranga noroiul de pe ai sai bocanci?
(..)
Si cine va avea sa fie.. de azi inainte, al ei lecuitor?

Vorba aceea : ceea ce nu traim la timp, nu mai traim niciodata!

Inghite in sec. Inima nu-i mai bate. Sufletul inca transpira. Tot ceea ce-ar fi putut sa fie al ei.. a disparut intr-o clipa. Cum sa o ajut? Ma simt atat de infirma, neputincioasa, incat gandul ca nu pot s-o fac.. ma roade in interior, ajungand sa ma ucida, intr-un bun si asteptat final. O iau in brate.. si-i spun ca 'golurile sunt facute pentru a fi umplute', dar ea se uita la mine.. si-mi spune cu ochii umeziti : 'Acum inteleg. Asemenea lui Cortes, am ars toate corabiile care aveau puterea de a ma duce inapoi, spre trecut, dar n-am stat o clipa sa ma gandesc ca poate ziua de maine e cu neputinta s-o ating!'
(..)
Si ce-ai face daca ai afla ca azi e ultima zi din viata ta? Ai alerga, sau ai ucide fiecare clipa din ea?

Dezmintire

Paler spunea : "Sunt lucruri pe care le poti avea doar daca stai departe de ele. Facand greseala sa le cauti, le pierzi." Cum poti tu, de pilda, sa spui ca exista posibilitatea sa pierzi ceva, 'acel ceva', cand el nici macar nu-ti apartine? Ba mai mult.. e si departe de tine! Cum poti face asta? Invata-ma!

Cadenta unui as de ceasornic

Tipicele certuri matinale.. da!

Se pare ca acele clasice certuri matinale isi pun amprenta in momentele si-n locurile cel mai putin potrivite. Parca o si vad facandu-si calculul si planurile pe zi, in timp ce sta cuibarita la pieptul lui. El e absent, ca-ntotdeauna.

-De ce nu ma mai trezesti cu saruturi, dragul meu? De ce nu esti aici?,il intreaba ea in timp ce incearca sa-i captureze chiar si pentr-o clipa privirea.
-Sunt prins intre 'aici' si 'acolo'. Nu gasesc cale in intoarcere. As vrea sa revin.

(Si-un ceas stricat e bun de ceva.. si anume : arata ora exacta de doua ori pe zi..)

Caracter franc

(Suntem precum orbita si ochiul. Celelalte lucruri exterioare, si aparent.. lipsite de insemnatate, ajuta la sustinerea noastra 'cerebrala'..)

(..)

I-am spus ca mai are multe de invatat. A inclinat din cap, aprobandu-ma. Cine sunt eu.. sa-i spun unde si cand greseste? Cine sunt eu s-o judec? ..eu, cel mai putin in masura sa o fac? Poate ca asta e o lege a firii, sa intelegi intocmai trairile pe care nici ca le-ai simtit vreodata. Cum se poate una ca aceasta? ..si de ce nu putem sa traim dupa legi nescrise?